ÎNCĂ O ȚARĂ ANUNȚĂ CĂ BLOCHEAZĂ VIZELE PENTRU SPORTIVII RUŞI, URMÎND EXEMPLUL FINLANDEI
Norvegia a anunţat joi că va refuza acordarea vizelor pentru sportivii ruşi în vederea participării la competiţii organizate pe teritoriul său, urmînd astfel exemplul Finlandei, care luase o decizie similară în cursul aceleiaşi zile, informează AFP și Agerpres.
Guvernul de la Oslo a indicat că va instrui serviciile de imigrare şi poliţia să „refuze intrarea sportivilor profesionişti ruşi şi belaruşi şi a membrilor echipelor lor, dacă vor să vină în Norvegia pentru a participa la competiţii sportive”.
Executivul menţionează într-un comunicat că Norvegia aplică deja reguli stricte pentru cetăţenii ruşi şi belaruşi, dar că recentele „relaxări introduse de federaţiile sportive internaţionale” au însemnat că mai mulţi sportivi şi echipe tehnice din aceste două ţări ar putea dori să călătorească în regatul scandinav.
Comunicatul subliniază că sportul rusesc de elită menţine legătură strînse cu autorităţile şi, prin urmare, „nu poate fi considerat independent” de războiul din Ucraina.
Norvegia se pregăteşte să găzduiască Cupa Mondială de schi fond la Trondheim (centrul Norvegiei) în decembrie.
Tot joi, guvernul de la Helsinki a anunţat că va bloca vizele pentru sportivii ruşi, insistînd că aceştia „nu au nimic de făcut” în Finlanda, ţară care urmează să fie gazda Campionatelor Mondiale de patinaj artistic din 2027, care vor avea loc între 15 şi 21 martie la Tampere.
Federaţia internaţională de patinaj (ISU), care consideră că „sportivii nu ar trebui penalizaţi pentru acţiunile guvernelor lor”, a anunţat că studiază „implicaţiile acestei decizii”.
Finlanda - care are o graniţă de 1.340 de kilometri cu Rusia - s-a exprimat în repetate rînduri împotriva deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv a reintegrat Rusia la Campionatele Mondiale de hochei pe gheaţă, la sfîrşitul lunii octombrie.
Această decizie a fost întîmpinată cu regret de Federaţia internaţională de hochei pe gheaţă, care interzisese sportivilor ruşi participarea la competiţiile sale de la începutul invaziei la scară largă din februarie 2022. Finlanda, Norvegia, Suedia şi Danemarca au declarat că vor refuza să înfrunte Rusia la viitoarele Campionate Mondiale din Germania, în luna mai.
Federaţia finlandeză de hochei a subliniat că va folosi "toate mijloacele posibile" pentru a împiedica reintegrarea Rusiei în viitoarele competiţii internaţionale.
La sfîrşitul lunii octombrie, Suedia a solicitat UE să revizuiască şi să înăsprească normele privind vizele pentru sportivii care reprezintă Rusia şi Belarus. Scopul este de a "asigura o aplicare mai coerentă şi mai restrictivă în cadrul UE în ceea ce priveşte persoanele care reprezintă" aceste două ţări la evenimente sportive internaţionale, a precizat Suedia într-o scrisoare adresată Comisiei Europene.
Premierul canadian Mark Carney a declarat că nu va permite Rusiei şi Belarus să participe la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă pentru juniori, care se va desfăşura în Canada, în perioada decembrie-ianuarie.
Totodată, oraşul finlandez Turku a anunţat recent că va renunţa la Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă pentru juniori din 2027-2028, dacă Rusia va participa.
Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat statele care se opun revenirii ţării sale în sportul internaţional, argumentînd că acestea continuă să aplice "restricţii politice mai degrabă decît legale".
