NAVA DE RĂZBOI USS DONALD COOK SOSEŞTE ÎN MAREA NEAGRĂ ASTĂZI

Nava de război USS Donald Cook este programată să intre în Marea Neagră joi, în cadrul eforturilor militare americane de susţinere a aliaţilor est-europeni îngrijoraţi de masarea unor trupe ruse la frontiera cu Ucraina, relatează CNN. Deplasarea distrugătorului dotat cu rachete ghidate a fost confirmată pentru CNN de doi oficiali americani care au refuzat să fie identificaţi, din cauza lipsei unui anunţ oficial în acest sens. Nava urmează să efectueze exerciţii şi vizite în porturi de la Marea Neagră. Distrugătorul USS Truxtun, dotat cu rachete ghidate, a efectuat exerciţii planificate în Marea Neagră luna trecută şi a părăsit regiunea pe 21 martie.

Membrii NATO România, Bulgaria şi Turcia au ieşire la Marea Neagră, la fel ca Ucraina şi Georgia, care nu sînt membri ai Alianţei Nord-Atalntice, dar şi Rusia. Prezenţa navei de război americane în Marea Neagră este prevăzută înaintea reuniunii reprezentanţilor politici NATO pe 15 aprilie, care vor discuta şi eventual vor aproba o serie de recomandări cu privire la măsuri militare suplimentare, inclusiv o scurtare a "timpului de răspuns" din partea forţelor NATO în cazul unei crize. Şi alte opţiuni sînt pe masă, între care exerciţii militare suplimentare cu state membre, inclusiv Statele Unite, şi o eventuală furnizare a unor consilieri militari Ucrainei, mai precizează corespondenta CNN la Pentagon. Pe baza unor imagini clasificate captate de sateliţi comerciali, Statele Unite estimează că pînă la 40.000 de militari ruşi sînt staţionaţi la frontiera de est a Ucrainei.

Sursa: Mediafax