NATALIA GHERMAN ŞI SERGHEI LAVROV

Sînt hotărîţi să găsească soluţii reciproc acceptabile pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a efectuat, pe 24 iulie, o vizită de lucru la Moscova, la invitaţia ministrului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a relatat Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Discuţiile cu omologul rus s-au desfăşurat într-o atmosferă constructivă şi au permis efectuarea unui schimb de opinii pe întreg spectru de chestiuni de pe agenda bilaterală. „Sîntem hotărîţi să depunem în continuare toate eforturile pentru a găsi soluţii reciproc acceptabile pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale în spiritul Tratatului de prietenie şi cooperare între Republica Moldova şi Federaţia Rusă”, a menţionat ministrul Natalia Gherman.
Ambii miniştri au constatat că relaţiile comercial-economice în ultima perioadă de timp au cunoscut o dezvoltare dinamică. Oficialii s-au expus în favoarea organizării, pînă la sfîrşitul acestui an, a următoarei şedinţe a Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ruse pentru cooperare economică. De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre cooperarea în sectorul energetic, pronunţîndu-se pentru continuarea dialogului la nivel de experţi în vederea găsirii unor soluţii reciproc acceptabile pe toate subiectele din acest domeniu. Examinînd cooperarea în domeniul umanitar, şefii diplomaţiilor din ambele state au convenit necesitatea pregătirii noului program bilateral privind colaborarea în acest domeniu în perioada anilor 2014-2016. A fost agreată intensificarea cooperării între serviciile de arhivă ale ambelor state.
Un capitol aparte l-a constituit problematica ce ţine de protecţia socială a muncitorilor migranţi. Astfel, părţile au constatat finalizarea negocierilor pe marginea Acordului cu privire la cooperarea în domeniul migraţiei de muncă şi s-au înţeles asupra semnării acestuia în viitorul apropiat. De asemenea, părţile s-au expus asupra continuării dialogului bilateral privind Acordul de readmisie şi au convenit să înceapă negocierile pe Acordul de cooperare în domeniul combaterii migraţiei ilegale.
O atenţie deosebită a fost acordată reglementării conflictului transnistrean, negocierilor în formatul 5+2 şi situaţiei în Zona de Securitate. “Observăm în procesul de reglementare o anumită stagnare. Împreună, este necesar să identificăm o modalitate de a reveni la discuţii constructive, iar Federaţia Rusă, în strînsă cooperare cu alţi parteneri internaţionali implicaţi, poate juca un rol-cheie în atingerea acestui obiectiv”, a enunţat ministrul Gherman. Ambii miniştri au susţinut necesitatea reglementării conflictului transnistrean în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi elaborării unui statut special al regiunii transnistrene. Părţile au efectuat un schimb de opinii detaliat pe marginea problemelor sensibile politico-militare.
Ministrul Natalia Gherman a evidenţiat existenţa unui dialog constructiv şi permanent între ministerele de Externe. „Diplomaţii din ambele state sînt antrenaţi activ în negocieri pe întreg complex de chestiuni pe agenda bilaterală. Aceasta confirmă faptul că, în dialogul nostru nu există teme tabu”, a menţionat oficialul moldovean. Şeful diplomaţiei ruse a acceptat invitaţia Nataliei Gherman de a efectua o vizită în Republica Moldova.
În cadrul vizitei la Moscova ministrul moldovean a avut, de asemenea, o întrevedere cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Consiliului Federaţiei al Adunării Federale, Mihail Marghelov, şi s-a întîlnit cu politologii ruşi specializaţi în domeniul politicii externe.












