NATALIA GHERMAN A AVUT O INTREVEDERE CU UN OFICIAL FRANCEZ

Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut pe 11 martie o întrevedere cu Thierry Mariani, deputat în Adunarea Naţională a Republicii Franceze, membru al Comisiei Afaceri Externe, raportor parlamentar pentru ratificarea Acordului de Asociere RM-UE.

În cadrul întrevederii, ministrul Natalia Gherman a salutat ratificarea recentă a Acordului de Asociere RM-UE de către Senatul francez, exprimîndu-şi încrederea că acesta va fi ratificat cît mai curînd şi de Adunarea Naţională.

De asemenea, oficialul moldovean a adus mulţumiri pentru sprijinul acordat în organizarea celei de-a 10-a reuniuni a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova care va avea loc la 16 martie curent, la Bruxelles, o iniţiativă comună a Franţei şi României, mecanism care s-a dovedit eficient în promovarea intereselor şi vizibilităţii Republicii Moldova pe agenda europeană.

Totodată, şefa diplomaţiei de la Chişinău a reiterat angajamentul autorităţilor R. Moldova privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE, primele rezultate în acest sens urmînd a fi consemnate la Summitul de la Riga.

La rîndul său, deputatul francez Thierry Mariani a reconfirmat sprijinul deplin al Franţei pentru agenda europeană a R. Moldova şi implementarea reformelor.

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 17:34
09.05.26 - 13:05
09.05.26 - 13:09
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
16.05.26 - 22:14
08.05.26 - 00:23