ÎN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ A FOST SIMPLIFICAT REGULAMENTUL DE REÎNREGISTRARE A TRANSPORTULUI

Structurile de evidenţă şi înmatriculare a transportului din autoproclamata rmn au simplificat, de la începutul lunii iunie, regulamentul de reînregistrare a mijloacelor de transport de pe un proprietar pe altul, a informat surse electronice. Potrivit unui comunicat, anterior la vînzarea unităţii de transport, proprietarul acesteia era obligat să completeze actul de radiere din evidenţă, cu perfectarea facturii-invoice, şi doar după aceste proceduri noul proprietar putea să înmatriculeze automobilul. Conform noilor prevederi, participanţii la actul de vînzare-cumpărare vor încheia doar un contract-tip, care nu necesită confirmare notarială. Iar mijlocul de transport va fi reînregistrat în baza acestui document, fără alte acţiuni birocratice. „Atît vînzătorul, cît şi cumpărătorul vor trebui să prezinte doar actul de vînzare-cumpărare şi o cerere, după care inspectorul de serviciu al secţiilor de evidenţă şi înmatriculare a transportului va efectua procedura de reînregistrare”, se arată în comunicat. Autorităţile de la Tiraspol afirmă că odată cu simplificarea regulamentului de reînregistrare procedura respectivă va dura cîteva ore, în timp ce anterior era nevoie de cîteva zile.

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
03.12.24 - 01:00
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
06.12.24 - 16:26
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12