MODIFICĂRILE PROPUSE LA CODUL EDUCAȚIEI AU FOST CONSULTATE PE LARG CU SOCIETATEA CIVILĂ ȘI SPECIALIȘTII ÎN DOMENIU

Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a organizat cinci runde de consultări publice a proiectului de modificare a Codului educației. Modificările legislative au fost discutate cu reprezentanți ai instituțiilor de învățămînt superior și de învățămînt profesional tehnic. De asemenea, au fost organizate consultări publice la care au participat membri ai Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova.

De menționat că, săptămîna trecută, prevederile proiectului de lege au fost consultate cu mai mulți conducători ai instituțiilor de învățămînt liceal din municipiul Chișinău, elevi și membri ai societății civile.

La toate rundele de consultări publice, participanții au expus propuneri pe marginea proiectului de lege, care urmează să fie examinate de către autorii documentului.

Proiectul de modificare a Codului educației a fost votat în prima lectură în plenul Parlamentului. Una dintre modificările propuse de autori prevede că perioada în care tinerii specialiști angajați în sistemul educațional vor beneficia de facilități din partea statului va fi extinsă de la trei la cinci ani. De asemenea, se va majora și valoarea indemnizațiilor pe care le vor primi tinerii specialiști.

Proiectul mai prevede că tinerii specialiști angajați în instituțiile publice de învățămînt din mediul rural și din centrele raionale vor beneficia, pe o perioadă de cinci ani, de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și pentru consumul de energie termică și electrică. Inițiativa legislativă mai conține prevederi care vizează învățămîntul general, învățămîntul profesional tehnic, precum și învățămîntul superior.

Sursa: parlament.md