MERKEL: SPER CĂ AMENINŢAREA CU SANCŢIUNI LA ADRESA RUSIEI VA FI SUFICIENTĂ PENTRU A-L DESCURAJA PE PUTIN

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat joi speranţa că ameninţarea cu sancţiuni suplimentare la adresa Rusiei va fi suficientă pentru a descuraja escalada în Ucraina, însă a subliniat că Europa este pregătită să facă un pas hotărîtor, dacă acest lucru va fi necesar.

Merkel a fost întrebată de jurnalişti, la sfîrşitul unei întîlniri cu premierul canadian, Stephen Harper, asupra faptului dacă germanii sînt pregătiţi să accepte efectele "dureroase" ale unor eventuale sancţiuni economice împotriva Rusiei.

"Sper că nu vom ajunge la aceasta", a declarat ea, adăugînd: "Rusia are nevoie de schimburi şi comerţ (...). Iată de ce Rusia are multe de pierdut".

Cancelarul a subliniat că Europa trebuie să-şi revizuiască politica sa energetică pe termen lung, cu scopul de a reduce dependenţa sa faţă de gazele şi petrolul din Rusia. "Va fi formulată o nouă poziţie în ce priveşte politica energetică per ansamblu", a declarat ea, recunoscînd că Uniunea Europeană (UE) este în continuare dependentă de Rusia.

Uniunea Europeană a reacţionat la decizia Moscovei de a lua sub control Crimeea, adoptînd sacţiuni împotriva unor ruşi sau ucraineni proruşi. Săptămîna trecută, UE a adăugat pe listă alte 12 nume, majorînd la 33 numărul persoanelor vizate de sancţiuni. (Mediafax)