MERKEL: REGIMUL DE INCETARE A FOCULUI IN ESTUL UCRAINEI CONTINUA SA FIE INCALCAT

Regimul de încetare a focului în estul Ucrainei continuă să fie încălcat în mod sistematic, a declarat cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, în timpul conferinţei de presă susţinute împreună cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, aflat în vizită oficială la Berlin.

"Ţinînd cont de acordurile încheiate în februarie, la Minsk, trebuie să recunoaştem că nu am ajuns în punctul în care am fi dori să fim. O încetare totală a focului tot nu s-a reuşit", a constatat Merkel.

Totodată, Angela Merkel a declarat că, în drumul său spre UE, Ucraina a demonstrat că merită toată susţinerea, iar Berlinul este gata să o acorde. 

La rîndul său, Petro Poroşenko a dat asigurări că Ucraina depune toate eforturile pentru a pune în aplicare toate cele 13 puncte ale acordurilor de pace de la Minsk, a obţine stabilirea regimului de încetare totală a focului şi retragerea armelor grele de la linia de confruntare.

Preşedintele ucrainean efectuează o vizită oficială de două zile în Germania, în timpul căreia va discuta despre relaţiile bilaterale, dar şi despre rezultatele vizitei Angelei Merkel la Moscova.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:36
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:16
03.05.24 - 00:18