Marți, ziua, Armata rusă a lansat peste 400 de drone împotriva Ucrainei după ce a lansat 392 de drone şi 34 de rachete noaptea
Rusia a lansat peste 400 de drone Marţi, după o noapte marcată de atacuri masive, a declarat un purtător de cuvînt al Forţelor Aeriene ucrainene, Iurii Ignat, care evocă o premieră în privinţa atacurilor pe timpul zilei, transmite AFP, potrivit News.ro.
”Au lansat deja peste 400 de drone” marţi, începînd de la ora locală 9.00”, a declarat el.
”La o astfel de scară este aproape o premieră. Nu-mi amintesc să fi existat atacuri în timpul zilei cu un număr atît de mare de drone în cei peste patru ani de invazie rusească”, a subliniat el, în timp ce la Liov (Vest) era în curs un atac.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, a denunţat, pe X, acest atac cu drone de concepţie iraniană. ”De-a lungul întregii zile, Rusia terorizează numeroase oraşe în întreaga Ucraină cu roiuri de dronă de tip Shahed: Liov, Termopil, Vinîţia, Ivano-Frankivsk, Jîtpmîr, Dnipro şi altele”, a enumerat el.
Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite, inclusiv un copil în vîrstă de şase ani, la Ivano-Frankivsk, un centru regional, în Vestul Ucrainei, au anunţat autorităţile regionale.
”Rusia face exact ceea ce regimul iranian face în Orientul Mijlociu, însă în inima Europei”, a denunţat Sîbiga, referindu-se la atacuri de acelaşi tip cu dronă lansate de către Teheran ca represalii la atacuri americano-israeliene în Iran de la 28 Februarie.
Cel puţin 13 persoane au fost rănite în atacul de la Liov, anunţă Andrii Sadovî, primarul acestui oraş situat în apropiere de frontiera cu Polonia, un stat membru al Uniunii Europene (UE) şi NATO.
Şeful Administraţiei regionale de la Liov, Maksîm Kozîţki, a anunţat că un complex istoric din secolul al XVII-lea, situat în centrul oraşului, a fost avariat.
Întregul centru istoric al Liovului, înfiinţat la sfrşitul Evului Mediu, este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.
În noaptea de Luni spre Marţi, Rusia a lansat 392 de drone şi 34 de rachete, dintre care 365 şi, respectiv, 25 au fost interceptate, într-o nouă noapte de alertă aeriană în Ucraina, soldate cu cel puţin cinci morţi.
Eforturi de negociere mediate de către Statele Unite între Kiev şi Moscova în vederea unei opririi a celui mai sîngeros conflict din Europa după Al Doilea Război Mondial au fost suspendate de războiul din Orientul Mijlociu.
O nouă reuniune a negociatorilor Kievului cu emisari americani a avut loc în weekend, în Statele Unite, într-o încercare de relansare a procesului diplomatic.
