Marea Britanie nu a suspendat ratificarea acordului pentru Insulele Chagos
Marea Britanie a revenit, Miercuri, asupra declaraţiei că a suspendat ratificarea acordului de cedare a suveranităţii asupra arhipelagului Chagos, care găzduieşte o bază aeriană strategică importantă pentru SUA şi Marea Britanie, relatează Reuters.
Un secretar de stat din Foreign Office (Ministerul de Externe) declarase Miercuri, în Parlament, că procesul de ratificare este suspendat, în aşteptarea discuţiilor cu Statele Unite, dar un purtător de cuvînt a declarat ulterior că nu este cazul.
„Nu există nici o pauză. Nu am stabilit niciodată un termen limită. Calendarul va fi anunţat în mod obişnuit”, a declarat purtătorul de cuvînt. „Continuăm discuţiile cu SUA şi am fost clari că nu vom continua fără sprijinul lor”, a menţionat purtătorul de cuvînt.
Anul trecut, premierul britanic, Keir Starmer, a convenit asupra unui acord de transfer al suveranităţii insulelor din Oceanul Indian către Mauritius, păstrînd în acelaşi timp controlul asupra bazei Diego Garcia, printr-un contract de închiriere pe 99 de ani care menţine operaţiunile SUA în zonă.
Săptămîna trecută, Trump şi-a reînnoit criticile la adresa acestui acord, afirmînd că Starmer comite o „mare greşeală”.
Proiectul de lege pentru ratificarea acordului se află în prezent în Camera superioară a Parlamentului, unde au fost ridicate o serie de obiecţii, iar dezbaterea şi votul nu au fost încă programate.
BBC a anunţat, Miercuri, că Regatul Unit suspendă procesul de ratificare a acordului, citîndu-l pe Hamish Falconer, oficial al Ministerului de Externe, care declarase parlamentarilor că procesul de ratificare a acordului în Parlamentul britanic a fost suspendat şi că sunt în curs discuţii cu Statele Unite.
Preşedintele american Donald Trump a calificat acest acord drept „o mare prostie”, pe 20 Ianuarie. „Faptul că Regatul Unit renunţă la un teritoriu extrem de important este un act de MARE PROSTIE şi se adaugă la o listă foarte lungă de motive de securitate naţională pentru care Groenlanda trebuie achiziţionată”, a declarat preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.
