MAIA SANDU S-A INTILNIT CU OMOLOGUL SAU ITALIAN, SERGIO MATARELLA

Negocierea Acordului în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Italiană a fost finalizată. Acesta va fi semnat de președintele Maia Sandu cu ocazia vizitei sale la Roma. Subiectul a fost discutat de șefa statului în cadrul unei întrevederi cu omologul său italian, Sergio Matarella.

Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, Maia Sandu a mulțumit pentru efortul partenerilor italieni de a finaliza negocierea unui document așteptat de mulți cetățeni moldoveni. De asemenea, un subiect important al discuției dintre cei doi șefi de stat a vizat comunitățile de moldoveni din Italia, problemele cu care se confruntă diaspora și felul în care aceasta poate contribui la buna cooperare dintre cele două țări.

Oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația politică din Republica Moldova în perioadă electorală curentă, șefa statului accentuînd prioritatea ca scrutinul să fie liber și corect. „În ceea ce privește pandemia COVID-19, am menționat că mizăm pe deschiderea autorităților italiene în sensul simplificării condițiilor de călătorie a cetățenilor noștri în Italia, inclusiv în baza unui certificat recunoscut de statele membre ale UE. De asemenea, am abordat subiectele de pe agenda regională și europeană, menționînd că mizăm pe susținerea Italiei la Bruxelles. În special, avem nevoie de sprijin în atingerea obiectivelor stipulate în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și în consolidarea Parteneriatului Estic”, a menționat Maia Sandu.

Șefa statului a discutat cu Sergio Matarella și despre relațiile economice și comerciale dintre Italia și Moldova, dezvoltate pe parcursul a 29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, precum și despre posibilitatea de a le amplifica și de a extinde domeniile de interes investițional. „Mai multe investiții înseamnă mai multe locuri de muncă, mai multe contribuții bugetare, deci și o țară mai bogată”, a afirmat președintele Republicii Moldova.

Sergio Mattarella a dat asigurări că Italia va rămîne un susținător activ al Republicii Moldova. La final, părțile au convenit să mențină un dialog dinamic, prilej cu care Maia Sandu l-a invitat pe omologul său italian să viziteze Moldova.

Maia Sandu se află în Italia la invitația omologului său italian.

Sursa: IPN

01.10.24 - 00:41
01.10.24 - 00:52
01.10.24 - 00:43
01.10.24 - 00:50
02.10.24 - 00:22
04.10.24 - 00:11
04.10.24 - 00:13
02.10.24 - 00:13
02.10.24 - 00:20
03.10.24 - 15:32
02.10.24 - 00:11
03.10.24 - 15:29
02.10.24 - 00:18
04.10.24 - 00:08
03.10.24 - 00:02