MAIA SANDU A PARTICIPAT LA BUCUREȘTI LA SLUJBA DE SFINȚIRE A PICTURII CATEDRALEI NAȚIONALE

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi, la București, la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului.

La ceremonia religioasă au fost prezenți numeroși credincioși și invitați oficiali din România și din alte țări.

* * *

În cadrul vizitei la București șefa statului a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, aflat în România cu prilejul Slujbei de Sfințire a picturii Catedralei Naționale.

Discuțiile au vizat rolul credinței în promovarea păcii, solidarității și înțelegerii între oameni, precum și păstrarea valorilor creștine care apropie comunitățile.

Din numele cetățenilor Republicii Moldova, Președinta Maia Sandu a exprimat recunoștința pentru sprijinul spiritual oferit de Patriarhia Ecumenică și a reafirmat angajamentul țării noastre de a fi un pilon al păcii, al dialogului și al respectului între țări și popoare.

* * *

De asemenea, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală și proiectele comune în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Cei doi șefi de stat au reafirmat angajamentul pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre R. Moldova și România și au discutat despre avansarea procesului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, cu sprijinul României.

Sursa: presedinte.md