“LUMEA TRECE PRINTR-O PERIOADA CE AR PUTEA DUCE LA UN NOU “RAZBOI RECE”

Fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov consideră că lumea traversează la ora actuală o perioadă periculoasă care ar putea duce la cel puțin un nou «război rece», într-un interviu acordat postului de televiziune rus REN TV, în care a făcut apel la dialog și la o politică constructivă, și nu la rezolvarea problemelor pe cale armată. «Cred că ne confruntăm cu o perioadă extrem de periculoasă. Situația ar putea duce la cel puțin un război rece. Acesta a și început deja. Și cine crede că va cîștiga, se înșală. Nimeni - nici noi, nici ei - nu va ceda! Un singur lucru este necesar în contextul actual - politici constructive pe plan internațional. Și ca lumea să avanseze spre pace», a pledat fostul lider sovietic, care la 2 martie va împlini 85 de ani. În acest interviu realizat pentru a-i marca aniversarea, Gorbaciov a spus că «propuneri concrete vor fi făcute publice în curînd în această privință». Deși aflat la o vîrstă înaintată, Mihail Gorbaciov a spus, de asemenea, că nu intenționează să stea departe de politică. «Nu mă retrag din politică... Sînt de 55 de ani în politică - este ceva. Nu am niciun plan. De fapt, am un singur plan - să nu stau deoparte», a afirmat fostul lider sovietic, de al cărui nume se leagă prăbușirea comunismului și căderea Cortinei de Fier. «Mulți consideră că (...) Al Treilea Război Mondial a început deja. Se trage deja cu armele. Chiar nucleare. Sînt utilizate arme de distrugere în masă. Se înregistrează o creștere enormă a cheltuielilor militare. Se repetă tot ceea ce ne-a adus pe noi cîndva la un pas de prăpastie. Prin urmare, este necesar ca totul să se oprească», a pledat ex-președintele URSS. «În general, riscul unei amenințări este foarte mare», a concluzionat Gorbaciov, căruia detractorii îi reproșează destrămarea URSS și cedarea pozițiilor în fața Occidentului, ceea ce a dus la extinderea NATO în fostele state comuniste și apropierea infrastructurii Alianței de granițele ruse.

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:26
02.02.25 - 14:37
02.02.25 - 14:32
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:55
03.02.25 - 12:52
01.02.25 - 12:21
02.02.25 - 14:40
01.02.25 - 12:28