LONDRA AFIRMĂ CĂ NOILE SANCŢIUNI PREVĂZUTE ÎMPOTRIVA RUSIEI AR PUTEA FI RIDICATE ÎN CAZUL ÎNCETĂRII FOCULUI

Noile sancţiuni economice prevăzute împotriva Rusiei ar putea fi ridicate în cazul încetării focului în Ucraina, a declarat vineri ministrul britanic de externe Philip Hammond, la summitul NATO de la Newport, informează AFP şi Reuters.

"Cel mai rezonabil este să mergem înainte cu planul nostru de a impune noi sancţiuni. Dacă apoi va exista o încetare a focului, dacă (acordul) este semnat şi intră în vigoare, atunci am putea lua în considerare o ridicare a sancţiunilor", a declarat Philip Hammond pentru BBC.

"Există mult scepticism cu privire la materializarea, punerea în aplicare a acordului de încetare a focului. Putem oricînd să ridicăm sancţiunile ca un următor pas. Pentru moment, nu dorim să fim distraşi de la hotărîrea noastră de a impune noi sancţiuni pentru a răspunde la incursiunea de anvergură a trupelor ruse în Ucraina", a adăugat el.

Șeful diplomaţiei britanice a făcut aceste declaraţii în condiţiile în care Statele Unite pregătesc, în strînsă coordonare cu Uniunea Europeană, noi sancţiuni economice împotriva Rusiei pentru a spori presiunea asupra Moscovei.

Pe de altă parte, Hammond a declarat pentru postul de televiziune BBC că Marea Britanie nu şi-a luat niciun angajament pentru a lua parte la atacuri aeriene împotriva jihadiştilor Statului Islamic din Irak, însă ia totuşi în considerare posibilitatea unei acţiuni militare.

Sursa: Agerpres