Ca guvernator al celei mai nordice regiuni din Norvegia, Odd Olsen Ingero are în subordine doar 6 ofiţeri de poliţie şi o singură celulă de închisoare pentru un teritoriu de doua ori mai întins ca statul News Jersey, cu 3.000 de locuitori.

Chiar şi aşa este prea mult: nimeni nu a mai fost închis aici de vara trecută, iar atunci pentru doar doua zile.

Explicaţia pentru ceea ce se întîmplă în Svalbard, probabil regiunea cea mai apropiată de ceea ce se numeşte o societate în care nu există infracţiuni, este faptul ca aici şomajul este ilegal. „Dacă nu ai un job, nu poţi să locuieşti aici", spune Ingero.

Ca să locuieşti aici trebuie să poţi dovedi că ai cu ce să te întreţii. Este interzis să fii şomer sau să nu ai casă. Toti rezidenţii trebuie să aibă o adresă fixă, ceea ce previne situaţii în care oamenii fără adăpost sînt găsiţi îngheţaţi pe stradă, foarte aproape de Polul Nord, unde ninge şi în mijlocul verii.

Guvernul finanţează şcoala şi spitalul, administraţia locală, precum şi cel mai mare angajator din zonă, o companie de exploatare minieră deţinută de stat. Iar taxele sînt foarte scăzute.

În Svalbard nu există restricţii pentru străinii care vor să se mute aici, cu condiţia ca aceştia să aibă un job (un loc de lucru). Sub incidenţa unui tratat internaţional din 1920, teritoriul este deschis pentru mai bine de 40 de naţiuni care vor să se stabilească aici.

Astfel, o populaţie care era pînă nu demult exclusiv albă, include acum thailandezi, chinezi şi alte naţionalităţi. Aproape o treime dintre rezidenţi sînt străini, inclusiv sute de ucraineni care lucrează în sectorul minier.

Mark Sabbatini, un american care editează un ziar săptămînal de limba engleză numit Icepeople (poporul gheţarilor - nota red.), spune că îşi lasă frecvent laptopul pe o masă în cafenea şi nu-şi face niciodată griji că cineva l-ar putea fura. „Aici nu există infracţiuni”, spune el.

Sursa: Revista Presei