LIONEL MESSI ARTIZANUL VICTORIEI ARGENTINEI

Argentina a învins formaţia Nigeriei cu scorul de 3-2 (2-1), miercuri, pe stadionul "Beira-Rio" din Porto Alegre, şi a cîştigat cu maximum de puncte Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie).

Lionel Messi, cu două goluri (3, 45+1), a fost artizanul victoriei şi de această dată, celălalt gol fiind reuşit de Marcos Rojo (50), în timp ce pentru africani a înscris Ahmed Musa (4, 47). Argentina a făcut cel mai bun meci al său la Mondial, o creştere în joc resimţită şi la Messi, de care însă arată că este dependentă.

Bosnia a obţinut o victorie de palmares, 3-1 (1-0) cu Iran, miercuri, pe "Arena Fonte Nova" din Salvador, în Grupa F. Bosniacii au obţinut prima lor victorie la Cupa Mondială prin golurile marcate de Edin Dzeko (23), Miralem Pjanic (59) şi Avdija Vrsajevic (83), în timp ce golul Iranului a fost semnat de Reza Ghoochannejhad (82).

Echipa lui Carlos Queiroz, care înainte de meci spera la calificarea în optimile de finală, a terminat pe ultimul loc, după cel mai slab joc al său în Brazilia. Bosnia rămîne cu regretul că i-a lipsit puţin să treacă de grupe, pierzînd un meci pe care nu avea voie să-l piardă, cel cu Nigeria.

Echipa Franţei a cîştigat Grupa E, după ce a remizat cu Ecuadorul, 0-0, miercuri, pe stadionul "Maracana" din Rio de Janeiro. Franţa, care a fost împiedicată de portarul Alexander Dominguez să învingă formaţia sud-americană, va juca în optimile de finală cu Nigeria, echipă clasată pe locul secund în Grupa F.

Deschamps a operat nu mai puţin de şase schimbări în formula de start faţă de meciul cu Elveţia, intrînd Sagna, Koscielny, Digne, Schneiderlin, Sissoko şi Griezmann. Chiar şi în aceste condiţii "Les Bleus" au jucat bine în faţa unei echipe a Ecuadorului obligată de rezultatul din celălalt meci să cîştige. Francezii au avut o posesie mai bună decît sud-americanii, dar cele două formaţii şi-au împărţit ocaziile. Ecuadorul a ratat calificarea în optimile de finală, dar a făcut un meci foarte bun şi poate situaţia ar fi fost alta dacă nu ar fi jucat aproape o repriză în zece oameni.

Echipa naţională a Elveţiei s-a calificat în optimile de finală, după ce a învins, miercuri, la Manaus, cu scorul de 3-0 (2-0), reprezentativa Hondurasului, în ultima etapă a grupei E a competiţiei. Golurile elveţienilor au fost marcate de Shaqiri, în minutele 6, 31 şi 71.

Clasamentul final al grupei E este următorul: 1. Franţa - 7 puncte, 2. Elveţia - 6 puncte, 3. Ecuador - 4 puncte, 4. Honduras - 0 puncte.

În optimile de finală, Elveţia va juca împotriva Argentinei (în 1 iulie, de la ora 19.00, la Sao Paulo).

Sabella recunoaşte "dependenţa" de Messi

O echipă la care evoluează un jucător de calibrul lui Lionel Messi (care a împlinit marţi 27 de ani) este întotdeauna dependentă de performanţele vedetei sale, a declarat selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, înaintea meciului cu Nigeria, din cadrul Grupei F a Cupei Mondiale de fotbal, programat miercuri la Porto Alegre. "Atunci cînd ai un jucător precum Messi, există tot timpul o dependenţă. Noi încercăm să o reducem uneori, însă această dependenţă există mereu. Încercăm să minimalizăm presiunea internă asupra unui jucător atît de extraordinar la o Cupă Mondială, eliberîndu-l de tensiunea pe care ar putea să o resimtă, deoarece rolul unei echipe este de a se ajuta reciproc. În ultimul timp, “Leo” a jucat foarte bine pentru selecţionată, atît în meciurile disputate în Argentina, cît şi în cele pe care le-am disputat în străinătate. Iar aici, la Cupa Mondială, Messi a fost decisiv în primele noastre două meciuri. Oamenii îl idolatrizează, iar el merită această admiraţie şi noi vom face totul ca ea să continue", a declarat Sabella în cursul unei întîlniri cu jurnaliştii.

Buffon şi-a criticat mai tinerii coechipieri

Portarul şi căpitanul echipei Italiei, Gianluigi Buffon (36 ani), a criticat fără să-i numească pe mai tinerii săi coechipieri, prea timizi în meciul pierdut în faţa Uruguayului (1-0), marţi la Natal, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia, sinonim cu eliminarea "squadrei azzurra" de la turneul final. "Auzim adesea că este nevoie de o schimbare, că Buffon, Pirlo, De Rossi, Chiellini şi Barzagli sînt bătrîni, dar adevărul este că atunci cînd trebuie împins carul, ei sînt întotdeauna în prima linie", a afirmat “Gigi” pentru postul italian Sky. "Trebuie să-i respectăm un pic mai mult, nu pentru ce au fost, ci pentru ce reprezintă încă", a adăugat Buffon. Fără să dea nume, portarul campioanei mondiale din 2006, ireproşabil în cursul meciului de marţi, a concluzionat că pe teren, “trebuie făcut”, “puteam face” sau “ar trebui făcut” nu este deloc suficient.

În aceeaşi grupă D, celălalt căpitan eliminat, englezul Steven Gerrard, a criticat indirect mai tinerii săi coechipieri, estimînd că anumiţi jucători englezi au devenit prea bogaţi la o vîrstă prea fragedă, iar acest lucru le afectează performanţa. "Pentru cei care vor bani, celebritatea este tot ceea ce fotbalul poate aduce. Dar cu siguranţă că ea are un efect", a afirmat Gerrard (34 ani) pentru postul BBC.

Clasamentul golgheterilor

Clasamentul golgheterilor după meciurile desfăşurate miercuri: 4 goluri: Neymar (Brazilia), Lionel Messi (Argentina); 3 goluri: Thomas Müller (Germania), Robin van Persie (Olanda), Arjen Robben (Olanda), Karim Bezema (Franţa), Enner Valencia (Ecuador), James Rodríguez (Columbia), Xherdan Shaqiri (Elveţia); 2 goluri: Tim Cahill (Australia), Mario Mandzukic (Croaţia), Luis Suarez (Uruguay), Andre Ayew (Ghana), Clint Dempsey (SUA), Memphis Depay (Olanda), Ivan Perisic (Croaţia), Wilfried Bony (Cote d'Ivoire), Gervinho (Cote d'Ivoire), Jackson Martinez (Columbia), Ahmed Musa (Nigeria). Autogoluri: Marcelo (Brazilia), pentru Croaţia; Noel Valladares (Honduras), pentru Franţa; Sead Kolasinac (Bosnia), pentru Argentina.

TABLOUL CM

Grupa E: Ecuador - Franţa 0-0. Elvetia - Honduras 3-0. A marcat: Shaqiri (6, 31, 71).

Grupa F: Nigeria - Argentina 2-3. Au marcat: Ahmed Musa (4, 47), respectiv Lionel Messi (3, 45+1), Marcos Rojo (50). Bosnia - Iran 3-1. Au marcat: Edin Dzeko (23), Miralem Pjanic (59), Avdija Vrsajevic (83), respectiv Reza Ghoochannejhad (82).

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40