Liderul PPE nu exclude o interdictie a exportului de vaccinuri din UE

Liderul grupului popular din Parlamentul European, Manfred Weber, a sugerat, Marţi, că Uniunea Europeană nu trebuie să excludă o posibilă interzicere a exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 produse în statele membre, în urma disputei cu compania AstraZeneca, după ce aceasta a anunţat o reducere a numărului dozelor de vaccin care vor fi livrate blocului comunitar în primul trimestru. ”O posibilă interzicere a exporturilor nu este de neimaginat, trebuie să fie o opţiune pe masă pentru UE”, a semnalat Weber la o conferinţă de presă, potrivit agenţiei EFE, potrivit agerpres.
Deşi a susţinut că deocamdată trebuie apărată ideea cooperării internaţionale, el a amintit că Statele Unite au o interdicţie de acest fel, iar, în contextul ultimelor evenimente, Europa ”nu trebuie să fie naivă”.
Comisia Europeană a adoptat, Vineri, un mecanism de control al exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 produse în statele UE, pentru a împiedica ieşirea din blocul comunitar a unor cantităţi de vaccin care, în virtutea contractelor încheiate cu companiile farmaceutice, ar trebui să fie destinate statelor membre.
Executivul comunitar a luat această decizie – valabilă pînă la sfîrşitul lunii Martie – în urma disputei sale cu compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca. Aceasta din urmă, invocînd probleme de randament al producţiei, a anunţat că în primul trimestru va putea livra doar 60%, apoi numai un sfert din cantitatea de vaccin ce urma să fie furnizată blocului comunitar.
În urma acestui anunţ, Comisia Europeană a cerut companiei AstraZeneca să redirecţioneze către UE doze de vaccin produse la cele două fabrici ale sale din Marea Britanie, dar AstraZeneca a răspuns că producţia acestora este alocată britanicilor, întrucît aşa s-a angajat faţă de guvernul de la Londra, care a semnat contractul cu trei luni înaintea Comisiei Europene.
După ultimele discuţii cu Comisia Europeană, AstraZeneca a anunţat că va livra către UE încă 9 milioane de doze de vaccin în plus faţă de cantitatea redusă, astfel că ar urma să livreze blocului comunitar aproximativ 40 de milioane de doze de vaccin în primul trimestru, în continuare mult sub cantitatea preconizată iniţial.
”Acum contăm pe abordarea Comisiei de a pune în practică un sistem de supraveghere (a exporturilor de vaccinuri, n.red.), dar, din nou, trebuie să fie o opţiune pe masă interzicerea acestor exporturi”, a insistat Weber.
Statele UE se plîng de livrări insuficiente de vaccinuri anti-COVID-19 şi de calendare incerte în acest proces de achiziţii gestionat de Comisia Europeană. Cu toate acestea, Manfred Weber crede că este un ”mare succes” faptul că Uniunea Europeană a abordat cumpărarea vaccinurilor şi nu vrea să-şi imagineze cum s-ar fi desfăşurat campania de vaccinare anti-COVID-19 dacă statele UE s-ar fi luptat unele cu altele pentru a obţine vaccinurile.












