LIDERUL JOBBIK NEAGA CA FORMATIUNEA SA AR FI PRIMIT SPRIJIN FINANCIAR DIN PARTEA RUSIEI

Gabor Vona, liderul partidului naționalist radical Jobbik, a negat într-un interviu publicat vineri de ziarul Magyar Idok că partidul său ar fi primit sprijin financiar din partea Rusiei, relatează MTI.

Vona a declarat că nu a existat niciodată un sprijin rusesc pentru partidul său și că el nu va accepta vreo finanțare străină. Totodată, liderul Jobbik a afirmat că va sprijini «o anchetă aprofundată» în legătură cu finanțarea străină a tuturor partidelor parlamentare.

Cu privire la europarlamentarul Jobbik, Bela Kovacs, acuzat de spionaj împotriva instituțiilor europene, Vona a afirmat că nu există nicio dovadă reală împotriva lui Kovacs. El a spus că dorește ca această chestiune să fie lămurită și, «dacă Kovacs a fost spion, el va ști ce să facă. Nu există loc în Jobbik pentru spioni», a mai spus el. Jobbik a acceptat 8 milioane de forinți (26.000 euro) de la Kovacs înainte de 2010, care, în opinia sa, «nu este o sumă uriașă», iar această sumă a fost înregistrată, a declarat el pentru ziar.

Totodată, el a insistat că «adevăratele scandaluri de spionaj» trebuie găsite în proximitatea guvernului. El a menționat posibilitatea că anumite companii care au acumulat sume mari de bani în timpul guvernării lui Viktor Orban prin intermediul guvernului central și finanțării UE sînt conduse de persoane importante din cabinetul premierului, Ministerul Dezvoltării Naționale, Camera de Comerț și un organism național de comunicare a informațiilor. Vona s-a întrebat dacă nu cumva aceste tipuri de afaceri reprezintă un risc la adresa securității naționale, dat fiind că aceștia «au spionat pentru SUA, FMI și fondurile elvețiene».

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:26
02.02.25 - 14:37
02.02.25 - 14:32
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:55
03.02.25 - 12:52
01.02.25 - 12:21
02.02.25 - 14:40
01.02.25 - 12:28