LAVROV: RUSIA NU VA RENUNTA LA POLITICA SA DIN CAUZA PRESIUNII EXERCITATE DIN EXTERIOR

Rusia nu refuză cooperarea cu Occidentul, dar în acelaşi timp nu va renunţa la politica sa din cauza presiunii exercitate din exterior, a declarat vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
«Noi nu refuzăm colaborarea (cu Occidentul), am declarat acest lucru în repetate rînduri, alunecarea către o autoizolare, către o confruntare, nu este alegerea noastră. În acelaşi timp, însă, presiunea externă nu va duce la o revizuire a politicii noastre principiale, pe care noi o considerăm corectă», a afirmat şeful diplomaţiei de la Moscova, într-un discurs ţinut la Academia Diplomatică a Ministerului rus de Externe, după cum relatează RIA Novosti.
Serghei Lavrov a acuzat în continuare Occidentul de a avea o poziţie contradictorie faţă de Rusia. «Pe de o parte, ei (occidentalii) încearcă să izoleze Rusia, ca să o pedepsească pentru politica sa externă independentă, pentru protejarea compatrioţilor noştri - pe care trebuie, practic, să o facă orice stat care se respectă-, iar, pe de altă parte, manifestă interes pentru colaborarea cu noi în probleme internaţionale importante, precum dosarul nuclear iranian, reglementarea situaţiei în Orientul Mijlociu, lupta împotriva terorismului internaţional, înţelegînd foarte bine că, fără o participare activă a Moscovei, nu pot fi găsite soluţii durabile la aceste probleme», a subliniat ministrul rus.
În acelaşi cadru, Lavrov a respins ideea unui nou «război rece», afirmînd că nu există premise obiective pentru o astfel de confruntare, dar că «înverşunarea» de acum a unor ţări occidentale este mai mare decît cea care a existat în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Sursa: Agerpres












