Lavrov contestă suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, care a urmărit cu satisfacţie cum eforturile lui Donald Trump de a achiziţiona Groenlanda au adîncit diviziunile cu Europa, a declarat Marţi că „Groenlanda nu este o parte naturală a Danemarcei” şi a negat, de asemenea, că Moscova ar avea vreun interes asupra insulei, relatează Reuters.

„Nu a fost nici o parte naturală a Norvegiei, nici o parte naturală a Danemarcei”, a declarat Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă la Moscova. „Este o cucerire colonială. Faptul că locuitorii s-au obişnuit cu ea şi se simt confortabil este o altă problemă”, a comentat şeful diplomaţiei ruse.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că doreşte controlul deplin al SUA asupra Groenlandei, un teritoriu autonom al Danemarcei, din motive de securitate naţională. Sîmbătă, el a anunţat aplicarea de tarife vamale asupra importurilor din ţările europene aliate care se opun unei potenţiale preluări a controlului de către SUA.

Rusia a reacţionat cu bucurie la diviziunea crescîndă dintre SUA şi Europa cu privire la Groenlanda, dar s-a arătat indignată de sugestia lui Trump că Moscova caută, de asemenea, să preia controlul asupra insulei. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute Marţi la Moscova, Lavrov a declarat că Rusia nu are nici un interes să se amestece în afacerile Groenlandei şi că Washingtonul ştie că Moscova nu are intenţia de a prelua controlul asupra insulei.

Şi Trump a părut să pună la îndoială suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei într-un mesaj pe care i l-a trimis în weekend premierului norvegian. „De ce ar avea ei (danezii) „drept de proprietate” asupra ei (insulei Groenlanda)? Nu există documente scrise, există doar o navă care a acostat acolo cu sute de ani în urmă, dar şi noi am avut nave care au acostat acolo”, a scris Trump în mesajul către premierul norvegian Jonas Gahr Stoere.

Groenlanda a fost locuită intermitent de popoare inuite din Asia şi America de Nord începînd cu aproximativ anul 2500 î.Hr. În jurul anului 985 d.Hr., vikingii conduşi de Erik cel Roşu s-au stabilit în Sudul Groenlandei, ocupîndu-se cu agricultura şi construind biserici. Cam în aceeaşi perioadă, au sosit strămoşii inuiţilor de astăzi, care trăiau din vînătoare. Aceştia au devenit cultura dominantă, alungîndu-i pe coloniştii vikingi în jurul anului 1400.

Danemarca a colonizat Groenlanda în secolul al XVIII-lea, cînd misionarul Hans Egede a sosit în 1721, marcînd începutul erei coloniale. O statuie a lui Egede se află încă pe un deal din portul colonial al capitalei Nuuk, fiind considerată de mulţi groenlandezi un simbol al tradiţiilor inuite pierdute.

În 1916, Statele Unite au cumpărat Indiile Occidentale Daneze, acum Insulele Virgine Americane, pentru 25 de milioane de dolari în aur. Ca parte a acelui tratat, Washingtonul a declarat că nu se va opune extinderii „intereselor politice şi economice ale Guvernului danez asupra întregii Groenlande”, recunoscînd oficial suveranitatea daneză.

 

03.01.26 - 00:19
03.01.26 - 00:21
05.01.26 - 11:10
03.01.26 - 00:17
04.01.26 - 11:33
06.01.26 - 13:34
05.01.26 - 11:14
10.01.26 - 11:46
03.01.26 - 00:24
04.01.26 - 11:28
04.01.26 - 11:26
04.01.26 - 11:31
03.01.26 - 16:16
02.01.26 - 14:46
02.01.26 - 14:48