LA TIRANA, PREȘEDINTA MAIA SANDU A VORBIT DESPRE IMPORTANȚA UNITĂȚII EUROPEI ÎN FAȚA PERICOLELOR DE SECURITATE

În cadrul summitului Ucraina-Europa de Sud-Est de la Tirana, Președinta Maia Sandu împreună cu liderii țărilor din Europa de Sud-Est au reiterat angajamentul să continue să sprijine Ucraina și să promoveze cooperarea regională pentru o Europă mai sigură și mai puternică. „În al treilea an de război, vocile noastre rămîn ferme - a fi alături de Ucraina înseamnă să susținem și țările noastre, să asigurăm pacea, securitatea și un viitor democratic pentru continentul nostru”, a declarat șefa statului.

În cadrul reuniunii, Președinta Maia Sandu a avut o întîlnire cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu care a discutat despre rezistența continuă a Ucrainei în fața invaziei ruse și despre viitorul nostru comun în cadrul Uniunii Europene.

„La doi ani de apărare eroică în fața agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei, am reconfirmat sprijinul hotărît al Moldovei pentru victoria Ucrainei și o pace durabilă. Chiar în aceste zile, un nou lot de ajutor umanitar, ce constă din echipamente electrice, medicale, sticlă și produse alimentare, a fost trimis spre orașul Mîkolaiiv. Moldova și cetățenii săi vor continua să facă totul ce le stă în puteri pentru a sprijini țara vecină, care rezistă invaziei ruse și astfel protejează și pacea noastră. Summitul de la Tirana a fost încă o oportunitate pentru Moldova de a se alătura apelurilor către comunitatea internațională de a spori sprijinul pentru Ucraina”, a spus Președinta Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a avut discuții bilaterale cu gazda summitului, Prim-ministrul Edi Rama, și cu Președintele Muntenegrului, Jakov Milatović. În discuții, liderii și-au reafirmat angajamentul de a aprofunda relațiile bilaterale, de a consolida cooperarea regională și de a avansa pe calea spre Uniunea Europeană.

Sursa: presedinte.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26