LA LISABONA, PREȘEDINTA MAIA SANDU A DISCUTAT DESPRE APROFUNDAREA RELAȚIILOR BILATERALE ȘI SPRIJINUL PORTUGALIEI PENTRU ADERAREA MOLDOVEI LA UE
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a încheiat vizita de stat în Republica Portugheză, efectuată la invitația Președintelui Marcelo Rebelo de Sousa. Vizita de stat este cea mai înaltă formă de vizită diplomatică și implică cel mai înalt nivel de formalitate, inclusiv ceremoniile oficiale. Președinta Maia Sandu este primul șef de stat al Republicii Moldova care vizitează Republica Portugheză.
Omologii au participat la ceremonii oficiale, au discutat despre prioritățile relației bilaterale și despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Moldova și Portugalia sînt parteneri puternici. În acest an, am marcat 30 de ani de relații diplomatice între țările noastre. În această perioadă, mulți moldoveni și-au făcut viața aici, în frumoasa voastră țară și sînt bine integrați. Cred că prezența lor contribuie atît la dezvoltarea Moldovei, cît și a Portugaliei”, a declarat șefa statului în cadrul conferinței de presă comună cu Președintele Rebelo de Sousa. De asemenea, șefa statului a vorbit și despre proiectul ambițios de țară al Republicii Moldova de a deveni stat membru al UE într-un viitor cît mai apropiat.
La rîndul său, vorbind despre aderarea Moldovei la UE, Președintele portughez a declarat: „Portugalia vă susține visul”.
Cei doi președinți au participat și la o întrevedere cu sectorul privat, încurajînd companiile portugheze să se extindă în Moldova. Oportunitățile de interes comun includ: dezvoltarea energiei regenerabile, proiectele de infrastructură și sectorul IT.
La Parlamentul portughez, șefa statului a discutat cu Președintele Parlamentului, Augusto Santos Silva și grupul parlamentar de prietenie între Moldova și Portugalia. De asemenea, a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe, João Gomes Cravinho. Discuțiile au vizat aprofundarea relațiilor bilaterale, a legăturilor comerciale și procesul de aderare al Moldovei la UE.
Programul a inclus și o vizită la Primăria Lisabonei, unde edilul capitalei portugheze, Carlos Moedas, i-a înmînat Președintei Maia Sandu Cheia de Onoare a orașului Lisabona. Gestul simbolic al primarului Moedas subliniază relațiile strînse și valorile comune ale celor două țări. Șefa statului a mulțumit în numele său și al multor moldoveni, pentru care Lisabona a devenit casă, pentru ospitalitatea și prietenia sinceră din partea poporului portughez.
Sursa: presedinte.md