LA CHIŞINĂU S-A DESFĂŞURAT UN BIOFORUM AXAT PE PLANTE ENERGETICE ŞI BIOCOMBUSTIBILI SOLIZI
Bioforumul axat pe plantele energetice şi biocombustibilii solizi, aflat la ediţia a II-a, s-a desfăşurat astăzi la Chişinău şi a întrunit zeci de companii şi entuziaşti ai surselor de energie regenerabilă.
Scopul principal al evenimentului, găzduit de CIE Moldexpo, a fost de a extinde în Republica Moldova posibilităţile de asigurare a sectorului energetic cu materie primă în domeniul cultivării, creşterii şi prelucrării culturilor energetice, cum ar fi plantaţiile de salcie şi salcîm.
Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi a remarcat că R. Moldova este o ţară agrară, în proporţie de 95% dependentă de importurile de energie, iar folosirea combustibilului din biomasă ar fi o soluţie de-a dreptul salvatoare pentru economia naţională.
„Strategia energetică aprobată de Guvernul R. Moldova prevede ca, pînă în anul 2020, 17% din consumul de energie să fie asigurat din surse regenerabile. Astfel, deja în anul curent, 9% din energia termică şi 1% din toată energia consumată în ţară au fost obţinute din surse de energie alternativă. Sperăm ca Forumul să constituie un impuls semnificativ pentru dezvoltarea acestui sector atît de important pentru economia noastră, iar experienţa şi sprijinul României în acest domeniu sînt de-a dreptul inestimabile”, a subliniat viceministrul.
Prezent la eveniment, Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Știinţe a Moldovei, a menţionat că dezvoltarea domeniului obţinerii, conservării şi utilizării energiei regenerabile ar asigura independenţa energetică şi economică a ţării.
„Odată cu instalarea în instituţiile publice şi sectorul rezidenţial a unor centralele termice pe bază de biomasă vom putea acoperi în proporţie de 50-60 % necesităţile energetice ale ţării din resurse regenerabile, iar cercetătorii moldoveni au deja multiple studii în domeniul cultivării plantelor energetice”, a accentuat academicianul.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Economiei, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, cu sprijinul Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi PNUD şi al Fondului pentru Eficienţă Energetică.
Sursa: Moldpres