KERRY ŞI LAVROV AU DISCUTAT DESPRE O APROPIATĂ REUNIUNE UCRAINA-RUSIA-SUA-UE

Şefii diplomaţiilor americană şi rusă, John Kerry şi Serghei Lavrov, au discutat luni despre organizarea în termen de zece zile a unei reuniuni între SUA, Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană, pentru a încerca să soluţioneze criza din Ucraina, a anunţat Departamentul de Stat american, citat de AFP. În cursul unei convorbiri telefonice, cei doi miniştri au "discutat despre convocarea negocierilor directe, în următoarele zece zile, între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi UE, cu scopul de a reduce tensiunile", a declarat purtătorul de cuvînt a diplomaţiei americane, Jennifer Psaki. Ea a adăugat că reuniunea "va avea loc în următoarele zece zile", însă data şi programul acesteia urmează să fie stabilite. Potrivit lui Psaki, Kerry a subliniat în cursul discuţiei cu Lavrov că protestele din estul rusofon al Ucrainei "nu par să fie o serie de evenimente spontane", ci "mai degrabă (...) par a fi o campanie bine pusă la punct, cu sprijinul Rusiei". Ucraina se confrunta luni cu o ameninţare de secesiune a zonelor rusofone de la frontiera cu Rusia, unii manifestanţi proclamînd o "republică suverană" la Doneţk, un plan rus pentru a "dezmembra" statul, potrivit Guvernului de la Kiev.

Sursa: Mediafax