KARABAH: INTRE RUSIA SI TURCIA
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/ee88bb4d98e98f66132c9d3d7ccab1c9.jpg)
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a solicitat părţilor implicate în conflict (Armenia şi Azerbaidjan) încetarea focului, iar pentru săptămîna curentă este programată la Moscova o rundă de negocieri asupra problemei Karabah-ului, cu participarea SUA şi UE. Ciocnirile armate au făcut deja cel puţin doi morţi la începutul săptămînii trecute şi o duzină în ziua de Sîmbătă. Baku şi Erevan se acuză reciproc de provocarea conflictului din cauza autoproclamatei republici Karabah-ul de Munte, teritoriu rupt de la Azerbaidjan în ultimii ani de existenţă a URSS.
Karabah-ul de Munte este o enclavă creştină în Azerbaidjanul musulman, dar este controlată de etnicii armeni, care constituie majoritatea şi se bazează pe sprijinul militar şi financiar din Erevan. În anul 1994, Rusia, Franţa, SUA şi OSCE au reuşit să încheie un armistiţiu, însă eforturile diplomatice ulterioare nu au condus la soluţionarea definitivă a problemei. Apelul preşedintelui Putin de a înceta ostilităţile a fost transmis de Ministerul de Externe din Moscova colegilor din Armenia şi Azerbaidjan. Putin a mai spus că Rusia, împreună cu partenerii internaţionali vor depune eforturi considerabile pentru reglementarea conflictului.
Reizbucnirea acestui conflict militar este greu de examinat în afara războiului din Siria. Acolo interesele Turciei şi ale Rusiei sînt diametral opuse, iar americanii încearcă să acţioneze de la distanţă şi ineficient. Azerbaidjanul se bucură de o susţinere enormă a Turciei, iar Armenia – a Moscovei. Erevanul a primit recent de la Rusia un credit de 200 de milioane dolari pentru procurarea complexelor anti-aeriene şi anti-tanc. Această ştire a fost difuzată insistent de presa din Rusia şi Armenia.
Bineînţeles, o parte din presa occidentală a calificat acest lucru ca o provocare a Rusiei în faţa Turciei. Dacă e aşa, înseamnă că Moscova, pentru prima dată, implică aliatul său (Armenia) în lupta cu un membru al NATO – Turcia. Ceea ce ar trebui să-l pună pe gînduri pe liderul de la Ankara, Erdogan.
După Reuters, Marea Britanie
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Primul american executat în 2025 Primul american executat în 2025](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1bb1a8f06de352ffd78e050d89fe9527.jpg)
![Germanul care vorbea 100 de limbi străine Germanul care vorbea 100 de limbi străine](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/d898c07642b838d8b1170f0cbada8fe6.jpg)