JENS STOLTENBERG: NATO EXISTA PENTRU CA OAMENII SA SE SIMTA IN SIGURANTA

Exerciţiile militare pe care NATO le desfăşoară împreună cu Ucraina reprezintă o posibilitate de a învăţa împreună să salvăm vieţi omeneşti, a declarat luni secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în deschiderea exerciţiilor «Ucraina-2015» de pe poligonul Iavorovsk, regiunea Liov, informează agenţia de presă Unian.

«NATO există pentru ca oamenii să se simtă în siguranţă. Iar acest lucru se referă la lichidarea consecinţelor catastrofelor. De fiecare dată, reprezentanţi ai multor ţări se reunesc pentru a învăţa împreună nu cum să lupte, ci cum să acţioneze împreună în faţa unei catastrofe, cum să salveze vieţi omeneşti», a spus Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a precizat că exerciţiile din Ucraina nu sînt unele militare, ci constituie «o posibilitate pentru cei din ţările membre ale Alianţei şi ţările partenere care trebuie să reacţioneze primii la pericole, să lucreze împreună».

Jens Stoltenberg a amintit că NATO desfăşoară astfel de exerciţii deja de 15 ani. «Din păcate, această ţară ştie ce înseamnă o catastrofă. Ucraina şi partenerii săi trebuie să fie gata şi capabili să reacţioneze», a spus secretarul general al NATO.

Potrivit Unian, la deschiderea exerciţiilor internaţionale din Ucraina au fost prezente echipe din 30 de ţări, cele mai numeroase fiind din Romînia, Polonia, Austria şi SUA, în total fiind prezenţi peste 300 de participanţi.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va încerca în această primă vizită a sa la Kiev să aibă o abordare echilibrată, oferind noi asigurări Ucrainei referitoare la sprijinul Occidentului, dar fără a se plasa pe poziţii antagoniste cu Moscova, potrivit Reuters.

Sursa: Agerpres