În timp ce președintele SUA, Donald Trump, și echipa sa intensifică eforturile pentru a negocia încetarea războiului Rusiei în Ucraina, cel mai sîngeros conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial, TVP World a trecut în revistă acordurile și angajamentele pe care Rusia le-a încălcat în repetate rînduri.

Imperiul Rus

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi

Unul dintre primele exemple este Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, semnat în 1774 între Rusia și Imperiul Otoman după cel de-al cincilea război ruso-turc. Tratatul recunoștea independența Hanatului Crimeei, însă în mai puțin de un deceniu Rusia a anexat peninsula. Inițial, împărăteasa Ecaterina a II-a a instalat un conducător supus ei. Dar, pînă în 1783, Rusia a realizat anexarea completă a peninsulei, încălcînd termenii tratatului și stabilind un precedent la care avea să revină secole mai tîrziu, în 2014. 

Tratatul de la Tilsit

Un model similar a apărut după Tratatul de la Tilsit, semnat în 1807 între Rusia și Franța. Deși Rusia s-a angajat să se alăture blocadei continentale a Marii Britanii impuse de Napoleon, pînă în 1810 și-a redeschis în secret porturile pentru mărfurile britanice și a impus tarife punitive asupra importurilor franceze, contribuind în cele din urmă la declanșarea dezastruoasei invazii a Rusiei de către Napoleon în 1812, care s-a soldat cu o înfrîngere catastrofală pentru împăratul francez. 

Aceeași atitudine față de angajamentele obligatorii a reapărut după Războiul Crimeei. Tratatul de la Paris, semnat în 1856 cu Franța, Marea Britanie, Turcia și Sardinia, a demilitarizat Marea Neagră. Totuși, în 1870, profitînd de înfrîngerea Franței în războiul cu Prusia, Rusia a reintrodus unilateral navele sale de război în această zonă, încălcînd în mod deschis un tratat care nu putea fi modificat legal fără consimțămîntul unanim al părților. 

Protocoalele ruso-japoneze privind Coreea

Chiar și în Asia de Est, acordurile s-au dovedit fragile. Protocoalele ruso-japoneze privind Coreea, semnate în 1896 și 1898 cu Japonia, prevedeau lipsa de interferență reciprocă în afacerile coreene. Însă, în 1903-1904, Rusia preluase efectiv controlul asupra Peninsulei Coreene, o expansiune care a contribuit la declanșarea războiului ruso-japonez din 1904-1905 și la prăbușirea finală a regimului țarist. 

Uniunea Sovietică

Tratatul de la Riga

După Revoluția bolșevică din 1917, tendința a reapărut rapid. Tratatul de la Riga, semnat în 1921 cu a doua Republică Poloneză, a stabilit granițele, reparațiile, restituirea culturală și drepturile de repatriere. Autoritățile sovietice au încălcat aceste prevederi aproape imediat, blocînd repatrierea și refuzînd reparațiile, lăsînd peste 1,5 milioane de polonezi blocați în URSS. Mulți dintre ei au devenit ulterior victime ale terorii lui Stalin. 

Pactul de neagresiune

Pactul de neagresiune polono-sovietic, semnat în 1932, s-a dovedit la fel de fragil. Acesta a fost anulat în 1939, cînd URSS a încheiat protocolul secret al Pactului Molotov-Ribbentrop cu Germania nazistă, împărțind Polonia între ele, iar apoi a invadat-o pe 17 septembrie, sub pretextul că statul polonez „încetase să existe”. 

Pactul de neagresiune sovieto-finlandez 

Pactul de neagresiune sovieto-finlandez, semnat în 1932 și reînnoit în 1934, a avut o soartă similară. În noiembrie 1939, trupele sovietice au organizat o provocare în apropierea frontierei finlandeze, au dat vina pe Finlanda, au încălcat pactul și au lansat o invazie pe scară largă, înființînd ulterior un guvern marionetă menit să administreze Finlanda anexată. 

Declarația de la Yalta 

Nici acordurile cu aliații occidentali nu au fost respectate. Declarația de la Yalta privind Polonia, convenită în 1945 cu Statele Unite și Regatul Unit, prevedea alegeri libere și pluralism politic. În schimb, Partidul Muncitoresc Polonez, susținut de puterea sovietică, a blocat partidele de opoziție și a falsificat în mod brutal primele alegeri postbelice, consolidînd regimul comunist. 

Federația Rusă

După căderea URSS, speranțele că o Rusie democratică ar putea în sfîrșit să adere la normele internaționale s-au dovedit rapid nefondate. 

Ucraina a învățat acest lucru pe propria piele cînd a semnat Memorandumul de la Budapesta în 1994 cu Rusia, Statele Unite și Regatul Unit, renunțînd la al treilea arsenal nuclear ca mărime din lume în schimbul garanțiilor privind suveranitatea sa.

Rusia s-a angajat să respecte frontierele Ucrainei și să se abțină de la constrîngere sau agresiune, dar a început curînd să submineze acordul, în principal prin exploatarea dependenței Ucrainei de aprovizionarea cu energie din Rusia.

Anexarea Crimeei în 2014 și sprijinul acordat separatiștilor din Donbas, în estul Ucrainei, au constituit încălcări clare ale principiilor fundamentale ale memorandumului. 

Tratatul de prietenie, cooperare și parteneriat dintre Ucraina și Rusia din 1997 nu a avut un destin mai fericit. Acesta afirma integritatea teritorială și angajamentul de a se abține de la folosirea forței, însă Rusia l-a încălcat prin ocuparea Crimeei și destabilizarea estului Ucrainei. Kievul a denunțat oficial tratatul în 2018.

Chiar și acordurile mai specifice au fost ignorate. Acordul bilateral din 2003 privind Marea Azov și Strîmtoarea Kerci garanta libera navigație, însă după anexarea Crimeei, Rusia a tratat marea ca pe apele sale interne, a impus inspecții îndelungate ale pazei de coastă, a tras asupra navelor ucrainene și le-a capturat în 2018, iar ulterior a închis cea mai mare parte a mării traficului comercial sub pretextul exercițiilor militare. 

Invazia Georgiei

Invazia Rusiei din 2008 asupra Georgiei a demonstrat încă o dată cît de puțină importanță acordă Moscova acordurilor pe care le semnează. După ce a lansat un atac militar asupra regiunilor separatiste Osetia de Sud și Abhazia, Rusia a acceptat un acord de încetare a focului în șase puncte, negociat de UE, care impunea forțelor sale să se retragă în pozițiile dinaintea războiului. 

Însă Rusia a refuzat să pună în aplicare prevederile esențiale ale acordului de încetare a focului. În loc să se retragă, forțele sale au rămas în teritoriile ocupate, pe care Moscova le-a recunoscut ulterior ca state independente, o mișcare condamnată de Organizația Națiunilor Unite și de majoritatea guvernelor europene.

Aceste încălcări au servit drept preludiu la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022. 

De ce este important trecutul

Lunga istorie a Rusiei în încălcarea acordurilor internaționale aruncă o umbră asupra eforturilor diplomatice actuale conduse de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina. În timp ce Trump și echipa sa lucrează la elaborarea unui acord, guvernele europene au avertizat că orice plan de pace construit pe termeni favorabili Moscovei ar risca să repete un model familiar în care concesii oferite în speranța stabilității ajung să invite la o agresiune rusă și mai mare, în loc să o limiteze. 

Această îngrijorare este accentuată de războiul hibrid pe care Rusia îl poartă în prezent împotriva statelor europene – de la atacuri cibernetice și dezinformare pînă la sabotaj, spionaj și atacuri asupra infrastructurii critice.

Săptămîna trecută, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este gata să „declare în scris” că nu are intenția de a ataca Europa.

Cu toate acestea, avînd în vedere lunga istorie a Rusiei în ceea ce privește încălcarea tratatelor și antecedentele lui Putin în ceea ce privește nerespectarea angajamentelor – inclusiv cele asumate față de Ucraina –, puțini lideri europeni sînt dispuși să accepte astfel de asigurări.

Sursa: digi24.ro