Iranul dezminte orice negocieri cu SUA, contrazicîndu-l pe Trump. ”Se folosesc informaţii false pentru a manipula pieţele financiare şi petroliere”

Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a anunţat Luni că nu există ”nici o negociere cu Statele Unite”, dezminţind astfel negocieri evocate de către preşedintele american Donald Trump cu un lider iranian neidentificat, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Nici o negociere nu a avut loc cu Statele Unite. Se folosesc informaţii false pentru a manipula pieţele financiare şi petroliere şi pentru a ieşi din mlaștina în care Statele Unite şi Israelul s-au împotmolit”, a declarat pe X Ghalibaf.

Pe de altă parte, Ministerul iranian de Externe a anunţat, Luni, că a primit, prin intermediul unor ”ţări prietene”, mesaje prin care Statele Unite solicită să se organizeze negocieri. Însă ministerul dă asigurări că nu s-a angajat nici o negociere de la începutul războiului din Iran, la 28 Februarie.

”În ultimele zile, am primit, prin intermediul unor ţări prietene, mesaje care transmit o cerere americană de negocieri în vederea încetării războiului”, a declarat un purtător de cuvînt al Ministerului iranian de Externe Esmail Baghai, citat de agenţia oficială iraniană de presă Irna. El a negat orice negocieri sau discuţii cu Statele Unite în ultimele 24 de zile ale acestui război impus.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat, tot Luni, că surse bine informate din cadrul celor mai înalte instanţe au declarat că ”nici o discuţie nu a avut loc între Iran şi Statele Unite”, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că Statele Unite negociază o încheiere a ostilităţilor cu reprezentanţi iranieni neidentificaţi.

 

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:40
02.05.26 - 02:01
03.05.26 - 12:42
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:45
03.05.26 - 12:44
04.05.26 - 17:27