Iranul a atacat două centrale electrice şi de desalinizare din Kuweit

Un atac iranian a provocat pagube importante la două centrale electrice şi staţii de desalinizare din Kuweit, a anunţat Duminică Ministerul Energiei Electrice, Apei şi Energiei Regenerabile din emirat.

„Două centrale electrice şi de desalinizare a apei au fost ţinta unor drone ostile în cadrul odiosului atac iranian, ceea ce a dus la pagube materiale importante şi la oprirea a două unităţi de producţie a energiei electrice, fără a se înregistra victime”, a scris Ministerul într-un comunicat.

De asemenea, Israelul a fost din nou ţinta unor rachete lansate din Iran Duminică dimineaţă.

„Cu puţin timp în urmă, Armata israeliană a detectat rachete lansate din Iran către teritoriul Statului Israel. Sistemele de apărare sunt în acţiune pentru a intercepta această ameninţare”, a anunţat Armata pe reţelele de socializare.