INVESTITORII STRĂINI SÎNT INVITAŢI SĂ CONTRIBUIE LA ÎMBUNĂTĂŢIREA CLIMATULUI DE AFACERI DIN MOLDOVA

Prim-ministrul Iurie Leancă invită investitorii străini să contribuie la îmbunătăţirea climatului de afaceri din Republica Moldova, a informat Biroul comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.
Este un imperativ ca, în procesul de reforme ce are loc, instituţiile statului să fie unele funcţionale, pentru a asigura cele mai prielnice condiţii de dezvoltare a afacerilor. Aportul investitorilor şi al reprezentanţilor comunităţii de business este important în acest sens. Declaraţia a fost făcută, pe 26 iunie, de Premierul Iurie Leancă, în cadrul dejunului tematic cu genericul “Perspectivele climatului investiţional şi de afaceri în Republica Moldova”, la care au participat membri ai Asociaţiei Investitorilor Străini, ai Asociaţiei Businessului European, şefii misiunilor diplomatice, membri ai comunităţilor oamenilor de afaceri străini care activează în R. Moldova.
Şeful Executivului a făcut o trecere în revistă a rezultatelor vizitei sale la Luxemburg, precizînd că, în cadrul discuţiilor cu Prim-ministrul luxemburghez Jean-Claude Juncker, dar şi cu membrii Consiliului de Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeană, a fost reconfirmată susţinerea deplină de către partenerii europeni a parcursului european al ţării noastre. Premierul a încurajat activitatea şi implicarea directă a investitorilor străini în procesul de reformare a sectorului de afaceri din Republica Moldova, subliniind că, în urma finalizării negocierilor pe marginea Acordului de Asociere, inclusiv a creării Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, au fost create premise pentru o nouă etapă de dialog dintre Guvern şi mediul de afaceri. ”DCFTA reprezintă o bună oportunitate pentru a spori competitivitatea mărfurilor moldoveneşti pe piaţa europeană, dar şi pentru a deschide piaţa Republicii Moldova pentru investitorii străini”, a spus Iurie Leancă.
Totodată, Prim-ministrul a subliniat că Consiliul Economic din cadrul Guvernului va consolida şi coordona activităţile în sectorul investiţional şi antreprenorial, creînd o platformă eficientă de interacţiune dintre oamenii de afaceri din ţară şi de peste hotare.












