INTREVEDERE MERKEL-HOLLANDE-SCHULZ LA 30 IANUARIE, LA STRASBOURG

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, îi va primi vineri, 30 ianuarie, pe cancelarul german Angela Merkel şi pe preşedintele francez François Hollande la Strasbourg, în cadrul unei întrevederi consacrate relaţiilor franco-germane, a anunţat vineri Armin Machmer, purtătorul de cuvînt al lui Martin Schulz, relatează AFP.

Cancelarul german a confirmat întrevederea, prevăzută iniţial pentru 11 ianuarie, dar amînată din cauza atentatelor comise în Franţa şi a marşului organizat la Paris. «Este confirmat pentru ziua de 30» la un restaurant alsacian situat în apropierea Parlamentului European, «Zuem Ysehuet» , a declarat Armin Machmer.

Accesul presei la această întrevedere informală nu va fi permis, a anunţat o sursă de la Berlin. «Nu va fi ordine de zi, în principiu. Totul poate fi abordat, dar relaţiile franco-germane vor fi în fruntea listei cu posibile subiecte», a precizat Machmer.

Preşedintele francez a afirmat în urmă cu cîteva săptămîni că ar putea fi abordate, de asemenea, viitorul Europei şi situaţia din Grecia, unde se desfăşoară duminică alegeri legislative.

Sursa: Agerpres