INSURGENŢI PRORUŞI AU ATACAT O UNITATE MILITARĂ DIN ORAŞUL UCRAINEAN DONEŢK

Insurgenţi separatişti proruşi au atacat, joi seara, o unitate militară situată în centrul oraşului Doneţk, în estul Ucrainei, relatează AFP.

Peste 200 de insurgenţi au lansat un ultimatum trupelor din această unitate a Gărzii Naţionale ucrainene, cerîndu-le să depună armele. După refuzul militarilor ucraineni de a îndeplini această cerinţă, separatiştii au deschis focul asupra unităţii miliatre, în pofida unui armistiţiu care expiră vineri seara.

Separatiştii au plasat în faţa unităţii un vehicul cu geamuri blindate şi cu drapel prorus.

Potrivit unui localnic, în interiorul unităţii s-ar afla între "200 şi 300 de persoane".

Garda Naţională a Ucrainei a afirmat într-un comunicat că acest atac a fost respins şi nu s-a soldat cu niciun rănit. De asemenea, au fost iniţiate negocieri cu reprezentanţii separatiştilor.

Această unitate nu a participat la operaţiunile militare ucrainene începute în aprilie împotriva insurgenţilor proruşi, în estul Ucrainei.

Un armistiţiu de încetare a focului, decretat de Kiev şi acceptat de insurgenţi, expiră vineri, la ora locală 22.00 (22.00, ora Moldovei). Liderii occidentali şi Moscova îndeamnă autorităţile de la Kiev să prelungească acest armistiţiu. (Mediafax)

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:07
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31