INDEXAREA DEPUNERILOR BANESTI IN BANCA DE ECONOMII, DISCUTATA LA SEDINTA CNSF

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a prezidat şedinţa Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară (CNSF), la care au fost puse în discuţie subiecte ce vizează indexarea şi modul de plată a sumelor indexate pentru depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii.
Ministrul Finanţelor în exerciţiu Anatol Arapu a informat că, în anul 2015, au fost prevăzute 50 de milioane de lei în scopul onorării obligaţiilor statului faţă de cetăţenii Republicii Moldova care au avut depuneri băneşti în Banca de Economii la situaţia din 2 ianuarie 1992, aşa cum o cere Legea nr.1530-XV din 12 decembrie 2002.
Membrii CNSF au examinat posibilităţile de distribuire şi modalităţile de plată a sumelor indexate, în condiţiile în care Banca de Economii a fost lichidată, iar conturile de depozit ale beneficiarilor de indexaţii au fost transferate în şase bănci comerciale, conform procedurilor stabilite în procesul de lichidare.
Premierul interimar a solicitat instituţiilor responsabile ale statului să se întrunească, în cel mult zece zile, cu reprezentanţii băncilor comerciale care au preluat depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii, pentru a conveni asupra unui mecanism clar de organizare a procesului respectiv, astfel încît oamenii să-şi primească sumele care li se cuvin în condiţii legale.
Conform Hotărîrii Guvernului nr.449 din 02.06.2010, Comitetul Naţional de Stabilitate Financiară are rolul de a coordona deciziile şi activităţile autorităţilor publice pe subiecte ce vizează sistemul financiar. Şedinţele Comitetului se convoacă ori de cîte ori este nevoie, dar nu mai rar de două ori pe an, la propunerea preşedintelui sau a trei membri ai Comitetului.












