IN IUNIE VA INCEPE CEA DE-A DOUA FAZA A INVESTIGATIILOR LA CELE TREI BANCI AFLATE SUB ADMINISTRARE SPECIALA
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/0209ea6f65c94d4183e2e780ad6fe361.jpg)
BNM planifică să finalizeze, pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare, caietul de sarcini pentru organizarea concursului de selectare a companiei care va continua investigaţia începută de Kroll la cele trei bănci aflate sub administrare specială. „La sfîrşitul lunii mai-începutul lui iunie o să avem deja contractul semnat pentru a doua fază”, a anunţat pe 7 mai într-o conferinţă de presă Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).
Cea de-a doua fază „este îndreptată nu spre a găsi vinovaţii sau instituţii care au făcut sau nu au făcut ceva. Concentrarea totală este pe identificarea fondurilor şi activelor deturnate şi începerea procedurilor legale în ţara în care au fost identificate de asigurare a acestor active şi ulterior de recuperare a lor”.
Investigaţiile respective vor dura şase-nouă luni şi evident vor fi costisitoare, a adăugat guvernatorul. El a menţionat că „este probabil ca după aceasta investigaţiile să continue”.
După şedinţa Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, în cadrul căreia a fost audiat, Dorin Drăguţanu a lăsat să se înţeleagă că taxa pentru serviciile acordate de compania străină va fi de două-trei ori mai mare decît cea plătită companiei Kroll.
Scopul primei faze a investigaţiei a fost de a pregăti într-un mod structurat, profesionist, conform celor mai bune practici, bazele pentru investigaţiile detaliate. Aceste investigaţii necesită o perioadă mult mai lungă şi este important de a nu merge pe piste false, pe piste fără perspectivă, a mai spus guvernatorul.
Compania Kroll a constatat că în total, în urma unor tranzacții foarte complexe între Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, doar între 24 și 26 noiembrie 2014, Banca Socială a transferat către 5 companii necunoscute din Republica Moldova o sumă de 13,5 miliarde de lei. Ulterior aceste firme au transmis banii pe conturile din Letonia ale unor companii offshore înregistrate în Marea Britanie și Hong Kong.
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Primul american executat în 2025 Primul american executat în 2025](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1bb1a8f06de352ffd78e050d89fe9527.jpg)
![Mari poeți universali. Rainer Maria Rilke Mari poeți universali. Rainer Maria Rilke](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/6a3891e35c8d45f905f3e7834af520c1.jpg)