HAI CU TRAIUL ÎN SPANIA, MOLDOVENI!

Sătucele spaniole, scoase la vînzare. Preţurile încep de la 60.000 euro

Spania a fost una dintre ţările europene doborîte de criza economică recentă, ocupînd în prezent locul doi în clasamentul membrelor UE cu cel mai ridicat nivel al şomajului (depăşise 26%, la începutul acestui an). În căutarea unor venituri stabile, mulţi locuitori s-au reorientat către alte state europene, atît spanioli, cît şi imigranţi. În paralel, specialiştii au remarcat un alt fenomen, cauzat de aceleaşi condiţii economice vitrege: satele spaniole sînt aproape părăsite, întrucît puţinele locuri disponibile se găsesc cu precădere în marile oraşe.

Aşezări nelocuite, cu case goale şi grădini pline de buruieni – acest peisaj nu este ieşit din comun, în anumite părţi ale Spaniei. Şi cum preţurile au coborît foarte mult, iar astfel de vremuri sînt excelente pentru achiziţii, nu au întîrziat să apară investitorii străini. Mulţi dintre cumpărători îşi pregătesc de pe acum căminul ideal în care se vor retrage după pensionare, iar mai bine de 30% dintre clienţi sînt britanici, notează Daily Mail.

  • Cu doar 60.000 euro, a fost cumpărată o moşie de 1,3 hectare, ce include o casă principală cu trei dormitoare, cinci alte clădiri, un izvor de apă şi 13.000 mp de teren. Proprietatea se alfă în provincia Lugo
  • Sătucul Ribeira Sacra este scos la vînzare pentru 90.000 euro, preţ ce include şase case, un depozit şi 3.000 mp de teren

Spania are mii de astfel de oferte, moşii şi sătucuri scoase la vînzare pentru preţuri ce pornesc de la 60.000 euro şi merg pînă la jumătate de milion de euro. Cei mai mulţi clienţi sînt străini cu vîrste de peste 50 ani, ce îşi pregătesc un cămin pentru cînd vor ieşi la pensie, spun agenţii imobiliari locali, citaţi de publicaţia britanică. Cumpărătorii achiziţionează proprietăţi generoase, într-o ţară însorită, la acelaşi preţ la care ar putea lua un mic apartament într-una dintre marile metropole europene.

Sursa: Revista Presei