Germania avertizeaza Marea Britanie ca va putea avea acces la piata UE doar respectind principiile fundamentale
Dacă Londra va încerca negocieri bilaterale, UE va schimba tonul
Marea Britanie va putea avea acces, post-Brexit, la piaţa Uniunii Europene doar în măsura în care va accepta condiţiile stabilite de Bruxelles, avertizează Detlef Seif, un apropiat al cancelarului Germaniei, Angela Merkel, avertizînd că UE va schimba tonul dacă Londra va încerca să divizeze UE.
Perioada de tranziţie oferită Marii Britanii de Uniunea Europeană prin anunţarea planului de negociere este singura modalitate de evitare a eşecului discuţiilor, a declarat deputatul german Detlef Seif, un purtător de cuvînt al grupului Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Bundestag. Detlef Seif a explicat că, practic, negocierile dintre Bruxelles şi Londra vor dura 15 luni, el considerînd că perioada este insuficientă.
"În lipsa prevederilor tranzitorii, negocierile ar fi sortite eşecului de la început", a declarat Detlef Seif, citat de site-ul agenţiei Reuters.
"Propunerile UE furnizează spaţiul necesar şi flexibilitatea pentru negocieri rezonabile şi pentru ajungerea la acorduri de calitate înaltă. Dar cu cît Marea Britanie va dori mai mult acces la piaţa internă, cu atît mai mari vor fi schimburile comerciale şi cu atît mai mult Marea Britanie va trebui să accepte legislaţia comunitară", a subliniat politicianul german.
Deputatul german a atras atenţia Londrei să nu încerce negocieri individuale cu state membre UE. "Dacă vom afla aşa ceva, acesta va fi sfîrşitul comportamentului bun al UE şi al disponibilităţii pentru compromisuri, lucruri observate clar în liniile planului de negociere", a subliniat el.
Steffen Seibert, purtătorul de cuvînt al cancelarului Angela Merkel, a confirmat că negocierile pe tema viitoarei relaţii între Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor putea începe abia după ce vor fi stabilite condiţiile ieşirii ţării din comunitatea europeană.
Liderii europeni au transmis în mod repetat Marii Britanii că după Brexit va putea menţine accesul la piaţa comunitară doar prin contribuţii bugetare şi prin respectarea de către britanici a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene – libertatea de circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului.