Ce ar trebui să ştie găgăuzii din R. Moldova?

În luna lui Cuptor, doi găgăuzi celebri, savanţi notorii au atins pragul de 95 de ani (născuţi pe 19 iulie 1920 în Basarabia românească, com. Tătar Copceac, lîngă Comrat). Omagiile cuvenite n-au avut loc nici la Chişinău, nici la baştină, în Găgăuzia, unde aproape că nu sînt cunoscuţi. Mă refer la fraţii gemeni Gleb Drăgan şi Boris Draganov, fiii învăţătorilor Haralambie şi Alexandra Draganov, cu studii liceale făcute la Comrat şi Tighina (Liceul „Ştefan cel Mare”). Destinul le-a fost marcat de drama familiei lor, asemănătoare cu a altor mii de familii basarabene: în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 părinţii lor au fost ridicaţi din acest oraş frumos nistrean şi deportaţi în diferite regiuni ale Siberiei. Gemenii reuşiseră să facă cîte un an de studii la facultatea de electromecanică a Politehnicii din Timişoara, să dea trei examene, cînd s-a anunţat oficial suspendarea susţinerii celorlalte, fără nici o motivaţie, şi trimiterea studenţilor basarabeni acasă.

A urmat ceea ce deja cunoaştem din istorie şi din relatările martorilor oculari. Basarabia, pe 28 iunie 1940, a fost cedată. În Tighina au intrat grupuri de soldaţi şi miliţieni. Ofiţerii sovietici şi responsabilii cu funcţii administrative au fost cazaţi în locuinţele cele mai bune din oraş. Deci,apartamentul învăţătorilor Draganov a devenit locuinţa unui ofiţer. Pînă în toamnă tinerii nu şi-au putut găsi vreun rost – visul de a deveni ingineri se spulberă. Într-o zi, au observat un aviz la Casa Comsomolului, în care se anunţa că la 20 septembrie, la Chişinău, o comisie de cadre didactice din diferite domenii va selecta tineri ce vor urma cursurile la unele instituţii de învăţămînt superior din Odessa. Fraţilor le-a fost greu să se decidă: acesta era un alt sistem de studii, într-o altă limbă şi într-un alt mediu. Şi, totuşi, s-au prezentat la concurs. În domeniul tehnic, înscrierea se făcea la Institutul de Inginerie Mecanică. S-au înregistrat 7 candidaţi. Au fost selectate 4 persoane, printre care şi gemenii Draganov, în baza rezultatelor la învăţătură. Pe 1 octombrie 1940, au plecat la Odessa.

Peste un an, la 16 iunie 1941 căpitanul Dubinin, chiriaşul lor, i-a anunţat pe băieţi că părinţii lor au fost ridicaţi. Gleb şi Boris, precum şi surioara lor, Valentina, mai mică cu doi ani, care se afla la bunica, au scăpat de deportare fiindcă nu se aflau acasă.Tatăl lor, fost primar de Comrat din partea Partidului Naţional Ţărănesc, a făcut 8 ani grei de puşcărie la Ivdel, dincolo de Ural, lucrînd la tăiatul pădurii – muncă silnică pentru condamnaţii bolnavi, flămînzi şi îngheţaţi.

Mama a fost deportată la Berezova, în partea de nord a munţilor Ural, apoi trimisă la Salehard, după care au urmat alte localităţi ale surghiunului siberian - Hantî-Mansiisk, Tiumen. A trecut prin încercări de neimaginat – a scăpat ca prin minune din marea dorinţă de a trăi şi a-şi reîntregi familia. A supravieţuit şi graţie optimismului şi inteligenţei sale de a se adapta la acele condiţii impuse de viaţă. Într-un fel, l-a ajutat şi l-a susţinut şi pe bărbatul ei, aflînd locul închisorii lui şi trimiţîndu-i scrisori şi o dată la 6 luni – colete cu alimente.

La auzul veştii deportării părinţilor, fraţii Boris şi Gleb nu ştiau cum să procedeze în această situaţie extrem de dificilă. Au hotărît ca Gleb să plece la Tighina (dispunea de un permis) ca să afle ce-i cu sora, Valentina, iar apoi să intervină la miliţia oraşului ca să-l readucă acasă şi pe Boris. Despărţirea dintre fraţi a fost foarte grea. Gemenii înţelegeau că poate nu vor mai fi niciodată împreună. Încercau să fie calmi, dar, de fapt, erau îngroziţi de cele ce se întîmpla. Intuiţia nu i-a înşelat – s-au revăzut după 16 ani.

În Europa se extindea cel de Al Doilea Război Mondial. Derularea în continuare a cunoscutelor evenimente istorice a pecetluit destinul fraţilor, despărţindu-i şi trimiţîndu-i pe meleaguri diferite. La 20 iulie 1941, Gleb a fost ameninţat de sovietici cu împuşcarea pentru că nu s-a prezentat la recrutare. A făcut explicaţiile de rigoare şi era gata deja să se supună ordinului, dar a scăpat de a fi înrolat în armată – a doua zi, pe 21 iulie, a intrat în Tighina armata română. În aceeaşi toamnă, a hotărît să plece la Politehnica din Timişoara, să dea examenele restante din iunie 1940. S-a înscris la anul II. Astfel, şi-a continuat viaţa, avînd grijă ca Valentina să termine liceul. Ea susţine bacalaureatul la Cetatea Albă cu cea mai înaltă medie. În 1942, şi-a adus sora la Timişoara.

Cel de al doilea frate, Boris Draganov, şi-a continuat calea anevoioasă în viaţă în altă ţară. Cînd s-a început războiul, s-a evacuat cu Institutul Flotei Maritime din Odessa la Samarkand pentru a nu pierde contactul cu părinţii deportaţi. Aici a studiat la Facultatea de Fnergetică, coresponda cu mama şi aceste scrisori, amîndurora, le încălzea sufletele. În 1944, institutul a fost transferat înapoi la Odessa. Prima lucrare ştiinţifică pe care a realizat-o Boris în această instituţie a fost consacrată analizei entropiei în procesele reale din motoarele termice. Rezultatele acestor cercetări au fost incluse în teza sa de licenţă, pe care a susţinut-o cu brio în 1945, rezultat excepţional din acea promoţie. Mai apoi, a avut marea satisfacţia să citească în ziarul „Pravda” o ştire în care se menţiona că teza sa de licenţă a adus unele contribuţii originale în domeniul termotehnicii.

A urmat doctorantura. În 1949, a susţinut teza de doctor în ştiinţe tehnice. După un scurt stagiu ca inginer, în 1952 a abţinut prin concurs postul de conferenţiar la Catedra de energie termică a Universităţii de Ştiinţe Agricole din Kiev. De atunci, nu s-a mai despărţit de această instituţie. În 1974 a devenit doctor habilitat, în 1975 – profesor universitar. A condus catedra de energie termică (1974-1989). În 1997, a fost ales membru titular al Academiei de Ştiinţe a Şcolii Superioare din Ucraina pentru merite deosebite în cercetare şi pregătirea cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare, mai apoi a devenit cetăţean de onoare al oraşului Kiev. Interesele ştiinţifice ale cercetătorului ţin de hidrodinamică şi schimbul de căldură în medii multifaze; termofizica întreprinderilor agricole şi a construcţiilor; optimizarea sistemelor de conservare a energiei. A pregătit 21 de doctori şi doctori habilitaţi. A publicat peste 400 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 6 monografii, 22 manuale, are 7 brevete de invenţie.

Gleb Drăgan a absolvit facultatea electromecanică a Politehnicii din Timişoara, în 1945, ca şef de promoţie cu menţiunea „Magna cum laudae”. În paralel, a studiat la facultatea de matematică a Universităţii din Cluj, evacuată la Timişoara (1941-1943). A lucrat, între 1945-1951, la Societatea Astra-Română, Societatea de Gaz şi Electricitate, Centrala Industrială a Energiei Electrice, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice. În continuare (1951-1967), a activat la Institutul de Energetică al Academiei Române în calitate de cercetător şi şef al Laboratorului de tehnică a tensiunilor înalte. Concomitent, a desfăşurat o laborioasă activitate didactică la Institutul Politehnic din Bucureşti, ulterior Universitatea Politehnică, parcurgînd calea de la asistent la profesor universitar, în 1964. A fost decan al facultăţii de energetică (1963-1971) şi şef al Catedrei de reţele electrice (1971-1984). Din 1990, a fost profesor consultant al acestei instituţii.

Principalele realizări: creator al şcolii de tehnica tensiunilor înalte din România; fondator al laboratoarelor de tehnica tensiunilor înalte: la Institutul de Energetică al Academiei Române şi la Institutul Politehnic din Bucureşti; coordonator la elaborarea Tratatului de Tehnica Tensiunilor Înalte în 3 volume; coordonator la elaborarea Planului de electrificare a României; coordonator la editarea a 50 de dicţionare explicative de termeni din electrotehnică, electroenergetică, textile, industria alimentară, mecanică. Este membru titular al Academiei Române, al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei, a Universităţii din Oradea etc.

Familia Draganov aşa şi nu s-a reîntregit. În 1949, după 8 ani de închisoare, Haralambie Draganov a fost surghiunit în Kazahstan. De doi ani, soţia sa, Alexandra, se afla la Odessa, i se permisese să locuiască acolo. Aflînd vestea eliberării soţului, a plecat la el. Li s-a dat voie să se întoarcă acasă, în RSS Moldovenească, abia în 1956.Au locuit în Anenii Noi, alături de nepoata Alexandrei Draganov, soţia jurnalistului Alexandru Sefer (eminent publicist şi fruntaş al mişcării ecologice din anii `90) circa 25 de ani, deşi erau invitaţi permanent să locuiască la fii. Abia în 1981 Haralambie şi Alexandra Draganov au trecut cu traiul la Kiev, la Boris. Tatăl a decedat în 1984, iar mama în 1993.

Doi fraţi, două destine împlinite în domeniul ştiinţei energetice în două state diferite – România şi Ucraina –, drama familiei cărora nu poate să nu ne cutremure. Ea a fost descrisă cu amănunte de Gleb Drăgan şi dedicată părinţilor în una din ultimele sale cărţi „Exerciţii de memorie. O paranteză tristă a istoriei”. A prezentat viaţa lor, încercările prin care au trecut ei în Gulag şi familia lor dezmembrată, dar şi a altor persoane deportate din sudul Basarabiei care şi-au destăinuit poveştile de viaţă.

Fraţii au păstrat întreaga lor viaţă dragostea faţă de meleagul natal, de Basarabia şi de oamenii ei, de unde odată au fost nevoiţi să plece, impuşi de vitregiile istoriei, demenţa unor dictatori care au croit harta lumii după bunul lor plac şi au dus la pierzanie milioane de oameni. Declararea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova le-a permis fraţilor Drăgan-Draganov să vină mai des la Chişinău, la baştină, să vadă locurile dragi din copilăria şi tinereţea lor zbuciumată.

După cum spuneam la început, aniversarea a 95-ea a academicienilor Gleb Drăgan şi Boris Draganov a trecut neobservată la Chişinău şi la baştina savanţilor – în autonomia găgăuză. Sîntem în tranziţie de un sfert de secol, care ne sărăceşte spiritul. Lupta pentru supravieţuire ne face mai indiferenţi şi uităm de personalităţile valoroase ale plaiului nostru. Dar, ne întrebăm, prin care exemple vom educa şi consolida societatea noastră? Doar prin opera scriitorilor clasici, eroii din istoria medievală?! Probabil, avem nevoie şi de alte exemple ale istoriei contemporane, cu oameni concreţi şi fapte concrete, martori oculari ai unor evenimente de semnificaţie globală care şi mişcă înainte civilizaţia umană.

Academicianul Gleb Drăgan n-a ajuns pînă la aniversarea sa – a plecat pe drumul neîntoarcerii la 24 octombrie 2014. Ultima sa manifestare ştiinţifică organizată a vizat un subiect legat de Basarabia: convocarea la Bucureşti, pe 1 septembrie, a Simpozionului internaţional „Astronomul Nicolae Donici – 140 de ani de la naştere”, la care n-a mai putut participa – i se agravase starea sănătăţii. Apropo, de Donici, de acest nedreptăţit al plaiului nostru (i-a fost distrus bustul la Dubăsarii Vechi şi de patru ani nu se găsesc nişte bani pentru a-l restabili), este unul din cei mai mari astronomi români, personalitate recunoscută pe plan internaţional, în special datorită numărului record de observaţii ale eclipselor de Soare. Numele lui îl poartă şi un astru ceresc. Truda acad. Gleb Drăgan n-a fost zadarnică: forul ştiinţific de la Bucureşti a fost deschis de acad. Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, şi de acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al AŞM, lucrările lui au avut o rezonanţă internaţională. Să sperăm că astrofizicianul Nicolae Donici va ocupa ceea ce merită pe deplin – un loc de onoare în panteonul ştiinţei şi culturii a două state – României şi Republicii Moldova.

Acum doi ani, acad. Boris Draganov, a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din Bucureşti, la propunerea fratelui său geamăn Gleb Drăgan. Discursul şi l-a ţinut în limba română, deşi avea emoţii – în Ucraina, la Kiev, nu se vorbeşte în această limbă, o practica doar contactînd cu Gleb. Pe 19 iulie curent, pentru prima dată,şi-a sărbătorit ziua de naştere, nefiind felicitat la telefon de fratele său de la Bucureşti. A primit însă urări de bine şi de sănătate din SUA de la sora, Valentina. În una din zile, a mers la cimitir, acolo unde au fost înhumaţi şi şi-au găsit liniştea de veci, după iadul din lagărele staliniste, scumpii lor părinţii. A privit spre cer – poate va vedea şi un semn din partea fratelui geamăn, Gleb. El a mai rămas pe pămînt să ducă această povară şi responsabilitate de a fi Om.

Tatiana ROTARU