FRANTA, GERMANIA, ANGLIA, PORTUGALIA, BELGIA SI SPANIA, IN PRIMA URNA LA TRAGEREA LA SORTI

Reprezentativele Germaniei, Angliei, Portugaliei, Belgiei şi Spaniei vor face parte din prima urnă la tragerea la sorţi pentru Campionatul European din 2016, în timp ce România trebuie să aştepte încheierea partidelor din play-off pentru a afla unde va fi plasată, în urna a treia sau a patra.
De asemenea, în prima urnă se va afla şi Franţa, în calitate de gazdă a competiţiei.
În urna a doua vor fi Italia, Rusia, Elveţia, Austria şi Croaţia.
Dacă Bosnia va cîştiga în play-off, va fi în urna a doua. Dacă Bosnia va pierde, Ucraina poate intra în urna a doua, în cazul în care trece de play-off. Dacă ambele echipe pierd, Cehia va fi a şasea echipă din urna a doua.
În urna a patra vor fi Islanda, Ţara Galilor, Albania şi Irlanda de Nord.
Cehia, Polonia, România, Slovacia şi Turcia vor trebui să aştepte disputarea play-off-ului pentru a afla în ce urne vor fi.
La Campionatul European s-au calificat România, Islanda, Croaţia Cehia, Belgia, Ţara Galilor, Spania, Slovacia, Germania, Polonia, Anglia, Elveţia, Irlanda de Nord, Austria, Rusia, Italia, Portugalia, Albania, Turcia şi Franţa, din postura de ţară gazdă.
Tragerea la sorţi a grupelor pentru Euro 2016 va avea loc la 12 decembrie.
Suedia, Bosnia, Ucraina şi Ungaria - capi de serie la baraj
Reprezentativele Suediei, Bosniei-Herţegovina, Ucrainei şi Ungariei vor fi capi de serie la barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2016.
Tragerea la sorţi, programată duminică, 18 octombrie, la Nyon, va desemna adversarele acestor echipe dintre cele care nu sînt capi de serie: Danemarca, Irlanda, Norvegia şi Slovenia.
Turul barajului se va disputa la 12/13/14 noiembrie, iar returul la 15/16/17 noiembrie.
Sursa: romaniansoccer.ro












