FRANŢA VREA SĂ AJUTE LA RECONSTRUIREA SPITALULUI DE COPII DIN KIEV, DISTRUS DE RACHETELE RUSEȘTI

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat „emoţia puternică” faţă de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski după recentele atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei şi a spus că Franţa este gata să ajute la reconstrucția spitalul de copii din Kiev distrus de rachetele rusești.

În cadrul unei întrevederi între cei doi lideri în marja summitului NATO de la Washington, Emmanuel Macron „a condamnat cu cea mai mare fermitate aceste atacuri inacceptabile, împotriva unor ţinte civile şi în special împotriva spitalului pediatric din Kiev, şi a spus că Franţa este pregătită să ofere sprijinul necesar pentru reconstrucţia acestui spital atît de important pentru ucraineni”, a transmis Palatul Elysee într-un comunicat preluat de AFP, potrivit Agerpres.

Loviturile au ucis peste 40 de persoane şi au devastat luni cel mai mare spital de copii din Ucraina.

Atacul asupra spitalului de copii Ohmadit a venit ca un şoc pentru ţară, care este supusă unor bombardamente ruseşti de mai bine de doi ani, şi pentru aliaţii săi.

Emmanuel Macron a reafirmat, de asemenea, „hotărîrea Franţei de a continua să sprijine Ucraina atît timp cît este necesar şi intens pentru a învinge în războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina”.

El a exprimat, de asemenea, „angajamentul Franţei de a depune eforturile diplomatice necesare, împreună cu întreaga comunitate internaţională, pentru a realiza o pace justă şi durabilă, în conformitate cu drepturile legitime ale Ucrainei şi principiile fundamentale ale dreptului internaţional”, în urma Summitului pentru pace Ucraina desfăşurat în Elveţia în iunie.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26