FRANŢA ŞI GERMANIA VOR TRIMITE DRONE PENTRU A SUPRAVEGHEA RESPECTAREA ARMISTIŢIULUI ÎN ESTUL UCRAINEI

Franţa şi Germania vor trimite "în următoarele zile" drone pentru a supraveghea armistiţiul în estul Ucrainei, a anunţat duminică ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian.

În opinia sa, acordul de încetare a focului este respectat în Ucraina, "cu excepţia oraşului Doneţk". "Trebuie să facem totul pentru ca armistiţiul să fie respectat, iar zona tampon integral respectată", a declarat el pentru canalul RTL-LCI-Le Figaro.

"Sîntem pe cale să analizăm împreună cu germanii cum putem intensifica în doi supravegherea acordului de încetare a focului şi a zonei tampon", a explicat demnitarul francez.

"Germanii şi francezii tocmai discută cu OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) pentru a ne asigura că armistiţiul este respectat", a precizat Jean-Yves Le Drian.

"Vom trimite drone pentru a apăra toate acestea, vom ajuta la menţinerea încetării focului, în zilele care urmează", a continuat ministrul francez al apărării.

Sursa: Moldpres

01.11.26 - 22:24
01.11.26 - 22:25
02.11.26 - 20:57
02.11.26 - 20:57
03.11.26 - 16:00
03.11.26 - 16:01
04.11.26 - 17:22
04.11.26 - 17:23
05.11.26 - 15:53
06.11.26 - 15:41
05.11.26 - 15:59
01.11.26 - 22:28
01.11.26 - 22:26
01.11.26 - 22:27
01.11.26 - 22:25