FORUM MOLDO-GERMAN PENTRU SUSŢINEREA BUSINESSULUI MIC ŞI MIJLOCIU

Cel de-al IV-lea Forum moldo-german pentru finanţarea antreprenoriatului mic şi mijlociu s-a desfăşurat pentru prima dată la Comrat. Întrunirea, la care au participat businessmeni din sudul ţării, a fost organizată de Banca nemţească pentru dezvoltare KfW, cu susţinerea Ministerului Finanţelor din Germania, Institutului pentru dezvoltare şi iniţiative sociale (IDIS) „Viitorul” şi a executivului din UTA Gagauz-Yeri. Potrivit lui Liubomir Chiriac, director al IDIS „Viitorul”, finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii constituie o condiţie primordială pentru o activitate economică eficientă. După cum a afirmat Chiriac, în peste 20 de ani, în R. Moldova au fost create premisele de bază pentru dezvoltarea businessului mic şi mijlociu, însă acest tip de antreprenoriat se reanimează insuficient de rapid, inclusiv din motive financiar-creditare. Totodată, expertul a subliniat că desfăşurarea acestui forum la Comrat demonstrează faptul că dezvoltarea businessului mic şi mijlociu în sudul R. Moldova are o importanţă strategică pentru ţară.












