FMF SI MEC ISI CONSOLIDEAZA EFORTURILE PENTRU DEZVOLTAREA FOTBALULUI
În scopul dezvoltării și popularizării fotbalului în Republica Moldova și realizării în comun a acțiunilor privind organizarea, coordonarea și consolidarea cooperării în domeniul fotbalului, Federația Moldovenească de Fotbal a semnat un Memorandum de colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.
Documentul, valabil pe o perioadă de cinci ani, a fost oficializat la centrul selecționatelor de la Vadul lui Vodă de către Leonid Oleinicenco, președintele FMF, respectiv Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării.
În acest context, cele două instituții își propun implementarea unui șir de acțiuni comune privind asigurarea unei dezvoltări sustenabile a proiectelor fotbalistice în instituțiile de învățămînt:
a) implementarea în învățămîntul primar a disciplinei opționale ,,Educație Fizică și Fotbal", precum și a claselor de fotbal în învățămîntul gimnazial;
b) certificarea cursurilor de antrenori din cadrul FMF și/sau a unor categorii speciale de licență și susținerea angajării în cadrul instituțiilor de învățămînt preșcolar, primar și secundar general a antrenorilor licențiați, care corespund cerințelor de funcție;
c) utilizarea eficientă și îmbunătățirea infrastructurii sportive din instituțiile de învățămînt general pentru practicarea fotbalului;
d) formarea și pregătirea cadrelor didactice pentru îmbunătățirea calității orelor de educație fizică;
e) participarea activă a elevilor din instituțiile de învățămînt primar, gimnazial și liceal în cadrul competițiilor organizate sub egida FMF;
f) susținerea claselor specializate de fotbal din cadrul instituțiilor de învățămînt secundar general.
De asemenea, la eveniment au participat și oficialii FIFA, Fatimata Sow, directorul programului "Fotbal pentru școli" și Alexandre Gros, coordonatorul programului "Fotbal pentru școli". Oaspeții au apreciat la cel mai înalt nivel eforturile FMF privind dezvoltarea fotbalului juvenil în toată țara.
Crearea sistemului educațional de fotbal este una dintre prioritățile FMF pentru următorii ani. În acest sens, forul fotbalistic și-a trasat 4 obiective majore: implementarea fotbalului în grădinițe, a lecțiilor de fotbal în școli, crearea claselor specializate de fotbal și a Academiilor de fotbal. Toate aceste direcții de dezvoltare au fost centralizate în cel mai mare proiect-social sportiv “Fotbal în școli”, care este unul dintre pilonii principali în strategia FMF. Proiectul a fost lansat pe 9 decembrie 2019 și face parte din ciclul de campanii privind dezvoltarea fotbalului și a sportului în general în rîndurile copiilor, a modului sănătos de viață.
”Fotbal în școli” este un proiect social de promovare a sportului numărul 1 printre copiii din Republica Moldova. Inițiat de FMF în colaborare cu Ministerului Educației și Cercetării, proiectul este implementat cu succes în peste 200 de instituții de învățămînt din țară. Orele de fotbal în cadrul lecțiilor de educație fizică sînt desfășurate de profesori instruiți în cadrul cursurilor organizate de Federația Moldovenească de Fotbal.
Sursa: fmf.md