FILAT SAU MOARTEA POLITICĂ ÎN VACANȚĂ PERMANENTĂ
Datoriile pe care le are și ”frații lui” din Opoziție
Autor: Mihai CONȚIU
Vlad Filat, fostul premier de tristă, revoltătoare și păguboasă amintire, se căznește în draci ca să redevină lider politic național. El este deja un fel de moarte politică intrată în vacanță pe termen nelimitat. Poate că nu mi-aș fi irosit timpul cu el dacă nu interveneau două momente. Primul ține de o informație potrivit căreia, într-un cadru extrem de restrîns, Filat a afirmat răspicat că ”el nu are absolut nici o datorie față de nimeni”. Al doilea moment derivă din primul, iar aici este vorba despre ieșirile lui publice de săptămîna trecută, dar să le luăm pe rînd!
Filat este convins că nu are absolut nici o datorie față de nimeni, iar această credință nocivă a lui ne reconfigurează aceeași imagine cinică, rapace și banditească pe care a avut-o înainte de a ajunge premier, dar și cînd s-a înșurubat în această funcție prin negocieri la sînge cu alți trei mari farisei politici – Mihai Ghimpu, Serafim Urechean și Vladimir Filat.
Probabil că singurul om față de care nu are absolut nici o datorie este Dumitru Diacov, care i-a dat șansa să devină ministru secretar de stat în ”Guvernul pro-european Sturza”. În acea perioadă, mai precis în 1997, prin scheme ”de tip Plahotniuc”, Filat și-a însușit imensa clădire a fostului IPTEH cu doar 4,9 milioane de lei – un preț de două ori mai mic decît cel de piață din perioada aceea (Alte surse spun că a luat-o doar cu 700.000 lei). Chiar și acum se luptă să-și recupereze această proprietate, după ce, în 2015, i-a fost sechestrată. Dar să revenim!
Aici nu vom vorbi despre datoriile despre care ni se spune că le-ar avea față de numeroase persoane fizice sau instituții cu care, mutual, s-a înțeles să-i presteze diferite servicii legale și pe care i-a și le-a lăsat cu ”ochii în Soare”, ci despre imensele datorii pe care le are față de Țara jefuită și sub patronajul lui guvernamental. Aici nu ne vom pierde timpul numărîndu-i banii pe care îi are, deși, după ieșirea din pușcărie, se dă drept sărac sau, mă rog, falit, presa a aflat și a scris documentat că Filat este încă extrem de bogat, ci vom aborda metodele lui politice de tip interlop cu care vrea să renască.
La mijlocul săptămînii trecute, Vlad Filat, a lansat un apel către toate partidele de opoziție ca ”să coopereze pentru a proteja alegerile locale de atacul guvernanților”. Noi putem avea viziuni diferite referitoare la dezvoltarea Republicii Moldova, dar sunt sigur că ne unesc valorile comune: construcția unui stat democratic civilizat, în care drepturile și libertățile cetățenilor nu pot fi atacate de nimeni, nici de autorități, a spus Filat.
Totodată, Filat a avut tupeul de a-i admonesta pe partenerii externi ai Republicii Moldova, aceiași parteneri care au avut naivitatea să-l sprijine odinioară și pe el, crezîndu-l o ”promisiune democratică și pro-europeană pentru Țară”, în timp ce el, în tandem cu Șor și Plahotniuc unelteau furtul miliardului. ”Democrația moldovenească este foarte fragilă și acum avem nevoie de asistență intelectuală, nu mai puțin decît de asistență financiară. Vă rog, ghidați guvernarea astfel încît Moldova să nu deraieze în hău! Avem nevoie de alegeri corecte pentru a deveni mai responsabili și pentru a aprecia valoarea votului”, a subliniat el.
Observați că, de o bună bucată de timp, Filat uită să mai pomenească despre ”idealul lui politic programatic” de unire cu România. De ce? Ca să nu-și supere partenerii din Opoziție – Șor, socialiștii, comuniștii și rușii, care se pare că i-au rescris proiectul politic!
Sigur că actuala guvernare are numeroase vulnerabilități pentru care trebuie criticată, dar problema e: cine o critică? Apelul lui, rețineți, este adresat partidelor din Opoziție. Opoziția actuală și extrem de amenințătoare este constituită din partidele afiliate lui Șor, PSRM și PCRM. După cum bine se știe, această Opoziție este coordonată și finanțată de către Moscova, iar Filat și-a trădat și de această dată apartenența lui la acest ”grup select” pro Kremlin.
Pe de altă parte, mesajul său adresat partenerilor externi, oricît ar părea el de nevinovat, neutru ori legitim, se înscrie relativ discret ”liniei Kremlinului” în raport cu Occidentul – afirmă clar, chiar acuzator, că actuala guvernare este ghidată din Occident. Practic, Filat îi somează pe moldoveni ”să se elibereze” de Europa și să voteze Opoziția pro-rusească. Oare ce-o fi vrut să spună ”intelectualul Filat” cînd le spune europenilor și americanilor, implicit României cu care el spunea că vrea s-o unească cu Republica Moldova, că ”democrația moldovenească are mare nevoie de asistență intelectuală”? Oare se gîndea la intelectualul Mark Tkaciuk?
Tot săptămîna trecută, Filat a ținut morțiș să-și explice revenirea la conducerea PLDM. El a spus că asta s-a produs pe fundalul unui moment de criză acută pentru Țară și pentru echipa PLDM. ”Am acceptat chemarea colegilor pentru că de fiecare dată s-a vorbit despre responsabilitatea mea personală pentru reunificarea echipei și redobîndirea încrederii oamenilor”, a glăsuit Filat. În acest context, el vrea să sugereze că revine ca un salvator, că în vremea guvernării sale nu ar fi existat vreo criză, de parcă furtul miliardului, al aeroportului ori cumpărarea funcției de președinte pentru Nicolae Timofti ar fi fost simple fapte diverse!
”Discuțiile cu colegii și analiza statisticilor social-economice îmi permit să cunosc atmosfera în societate și starea de fapt în Economie”, a mai zis Filat. Păi cum să nu cunoască el ”starea de fapt din Economie”, mai ales acum cînd freamătă de nerăbdare s-o înhațe iarăși, în propriul interes, cu permisiunea rușilor? Are destulă experiență în Economie de pe vremea privatizării clădirii IPTEH, a operațiunii financiar-bancare de ”extragere” a miliardului, a demarării privatizării aeroportului cînd încă era premier etc.!
În intervenția lui prin care-și ”justifică” revenirea în politică, Filat răspunde la niște întrebări pe care tot el și le formulează. Într-una din ele, Filat își răspunde: ”Urmez calea grea a Justiției chiar dacă, ca și toți oamenii din Moldova, văd cît de politizată este Justiția și cît de jos e nivelul de încredere în corectitudinea sistemului național de Justiție”.
Are dreptate, reforma Justiției este, deocamdată, eșuată, numai că aici este vorba despre reformarea unei Justiții pe care el, Plahotniuc și Ghimpu au compromis-o la dimensiuni greu de recuperat într-un mandat ori două de guvernare. Filat, Șor și Plahotniuc sunt singurii oameni care nu au dreptul să vorbească despre reforma Justiției!
Fără să realizeze ridicolul situației în care se pune, Filat mai spune: ”Sunt foarte îngrijorat de ritmul dramatic de depopulare a localităților țării, de îmbătrînirea populației și de intensitatea înaltă de plecare a oamenilor din Moldova. (…) Comunicăm și cu mulți dintre moldovenii plecați. Insistăm să-i convingem că Moldova are nevoie de talentele și de energia lor pentru a se renaște social și economic”.
Ca s-o scurtăm îl întrebăm: Aceeași comunicare o are și cu fiul lui Luca, ca să-l convingă să părăsească Dubaiul și să-și investească talentul și energia pentru renașterea social-economică a Țării?
”Cetăţenii Republicii Moldova au nevoie de schimbare. Și schimbarea trebuie să o generăm noi, nu să o așteptăm cadou din afară”, zice Filat. Cu alte cuvinte, prin ”schimbare”, se referă la el, la Șor, PSRM și PCRM, care, ca și el, resping ”o schimbare venită din afară”, adică din UE.
”Schimbarea” propusă de Filat presupune abandonarea UE în favoarea unei ”alianțe strategice tradiționale cu Rusia” – acesta-i marele proiect al Opoziției din care face parte și Filat și a cărei consolidări o cere imperativ!
Mă opresc aici pentru că nu vreau să plictisesc abuziv cititorii, avînd convingerea că sunt suficient de îngrețoșați și revoltați față de acest individ cinic, mincinos și, mai ales, nemilos cu moldovenii, la fel ca și Șor ori Plahotniuc, care consideră că nu are nici o datorie față de Țara pe care a siluit-o și prăda-o cît a putut!