Jocul dublu al Statului, la nivel oficial, cu mass-media

Autor: Mihai CONȚIU

Încă din primele momente de după explozia apariției internetului, cu absolut toate extensiile lui – site-uri, rețele de socializare etc. –, am zis și am și scris că suntem martorii începutului altui fel de sfîrșit al lumii. Bomboana de pe colivă urmează să fie inteligența artificială. Practic, am devenit sclavii definitivi ai internetului care, într-un final, va elimina și televiziunea clasică. Viața noastră va depinde exclusiv de digitalizare. Dau un exemplu simplu: În urmă cu trei ani, aflîndu-mă în Emiratele Arabe Unite, am constatat că nu puteam avea acces în anumite locuri dacă nu scanam, cu ceea ce încă, din obișnuință, numim telefon, un anumit cod de acces. Nu ai telefon inteligent, nu ai acces oriunde ai vrea!

Astfel, am ajuns să folosim telefonul pentru plăți la marile magazine, să efectuăm operațiuni bancare, să închidem ușa de la casă, să oprim sau să pornim căldura în casă de la distanță, să stingem sau să aprindem luminile din casă, să pornim mașinile de spălat etc., etc. De toate aceste lucruri mă izbesc ori de cîte ori călătoresc în Europa. Totul este digital cam peste tot. Întreaga noastră biografie, existență cotidiană este pitită în spatele unor coduri personale pe care ni le alegem. Încet, încet, conversațiile virtuale le înlătură pe cele interumane.

Niciodată viețile oamenilor nu au fost atît de (auto)falsificate ca acum prin intermediul rețelelor sociale. Oamenii au renunțat la clasicele albumuri foto personale și de familie, preferînd să-și stocheze toate fotografiile și evenimentele mai însemnate în internet. În aceste condiții, întrebam și întreb și acum: Ce se va alege de omenire din clipa în care va fi oprită electricitatea pe întregul Pămînt, pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, se va întîmpla și asta? Va fi haosul de sfîrșit al lumii!!!

Inevitabil, presa scrisă a devenit o victimă colaterală a digitalizării, dar asta nu și în Țările democrate, civilizate și prospere. De-a lungul mileniilor, moștenirea civilizatoare s-a perpetuat prin existența și conservarea cuvîntului scris, arhitecturii, picturii ori sculpturii. Poate că și datorită recunoașterii acestor adevăruri, în Țările occidentale, presa scrisă este susținută inclusiv de către Guverne și alte instituții statale. Cunosc numeroase familii din Europa occidentală care se abonează la ziare, ascultă principalele știri de dimineață la radio și nu se uită la televizor decît cel mult pe 1 și 2 Ianuarie. Atît!

Spre deosebire de Chișinău, de exemplu, în tramvaiele, trenurile, autobuzele și parcurile din marile orașe și capitale europene, oricine poate vedea tineri, maturi și vîrstnici citind un ziar sau o carte. Eu, personal, i-am văzut mereu!

În Republica Moldova, într-o majoritate covîrșitoare, tinerii nu citesc nici ziare, nici cărți, preferînd noutăți, mesaje ori dialoguri virtuale stupide și semianalfabete de pe rețelele de socializare. De aceea sunt și ușor de manipulat, de îndoctrinat și dezinformat. Cititori constanți de ziare tipărite sunt maturii și vîrstnicii, iar aici mă refer, mai cu seamă, la cei care se abonează la ziarul preferat deși o duc destul de rău cu banii.

La nivel oficial, guvernanții moldoveni declară răspicat că susțin presa tipărită independentă, însă, în realitate, una fumează și alta vorbesc. Vă dau un ultim exemplu: Aproape simultan cu declarațiile unor oficial prin care se angajează să sprijine presa autohtonă independent, Î. S. Poșta Moldovei, din rațiuni economice doar de ea știute, a crescut cu 341% tarifele pentru distribuirea presei scrise, începînd cu anul 2024. De parcă bugetul Î. S. Poșta Moldovei ar depinde fundamental din distribuirea extrem de puținelor ziare tipărite care încă mai există!

Prin urmare, să reținem că, în timp ce Statul oficial declară că sprijină presa scrisă, același Stat, prin Întreprinderea de Stat Poșta Moldovei, dă o lovitură mortală presei scrise!

În Republica Moldova, există trei tipuri de presă scrisă – cea de partid, care-i finanțată generos de către partidele care o editează; cea relativ independentă, care este abonată oarecum la finanțări din granturi europene, românești și chiar rusești; cea independentă absolut, cum este cazul Moldovei Suverane, care se autofinanțează din abonamente și puțină reclamă, supraviețuind la limita absolută și prin sacrificii enorme.

În noua situație creată de Stat prin Î. S. Poșta Moldovei, logica arbitrară spune că ar trebui crescut proporțional prețul la abonamente, însă acest lucru nu este cu putință deoarece abonații noștri sunt oameni cu pensii și salarii extrem de mici. Cum, totuși, ajută Statul presa scrisă? În primul rînd, din rațiuni deontologice pe care nu le voi invoca, nu Redacția unui ziar independent trebuie să se milogească de Stat ca să fie ajutată, ci Statul, dacă este responsabil, trebuie să identifice problemele cu care se confruntă presa scrisă independentă.

Deja de mulți ani, politicienii moldoveni suferă de ”narcisismul prezenței în platourile televiziunilor”, în presa scrisă fiindu-le suficientă reflectarea activității lor strict în ziarul partidului. Ei nu dau nici doi bani pe presa independentă scrisă, ignorînd-o total și aducîndu-și aminte de existența ei doar la ocazii mai speciale. Oriunde în lumea civilizată de care vorbeam mai devreme, toate instituțiile Statului – ministere, primării etc. – sunt abonate la presa scrisă pentru că le pasă ce scrie, fie critic, fie aprobator.

În acest sens, în urmă cu vreo doi ani, un european cunoscător îmi spunea că se întîmplă astfel deoarece mulți primari, miniștri etc. sunt conștienți că multe dintre articolele de presă îi și chiar ajută în activitatea lor, îi determină să regîndească o serie întreagă de chestiuni, pe unele să le evite și tot așa. E drept că toate ziarele scrise au și site-uri, numai că pe site nu apare tot ceea ce este scris și în ediția tipărită.

Inevitabilul faliment al presei scrise din Republica Moldova oglindește perfect falimentul Statului Republica Moldova. Statul Republica Moldova nu are suficientă cultură și responsabilitate să înțeleagă faptul că miracolul existenței unui număr însemnat de oameni care citesc ziare tipărite trebuie protejat oficial. Orice instituție de Stat are și un buget minuscul prin care se poate abona la presa scrisă, dar nici unui responsabil nu-i pasă ce se scrie într-un ziar independent. Intră în alertă doar cînd ”aude” că s-a scris ceva inconvenabil despre el, caută cu disperare ziarul respectiv pentru a-i sluji drept probă într-un proces pe care vrea să i-l intenteze și… cam atît!

Într-o Țară în care tinerii nu citesc ziare, nici nu poți avea pretenția să-i îndemni să-și aboneze părinții și bunicii de la țară la un ziar independent pe care-l preferă. Pe fondul falimentului presei scrise și al Statului, se pare că trebuie să ne pregătim de clipa în care se va stinge lumina electrică pe Pămînt și, împreună cu ea, să dispară definitiv și memoria colectivă umană!

Acum înțelegeți de ce abonații și cititorii de ziare tipărite sunt eroii noștri supraviețuitori, nu și ai Statului care nu le înțelege rostul?