FABIEN BARTHEZ: CAMPIONUL GAFEUR

Parcă niciodată lumea nu l-a considerat un mare portar, deşi a cîştigat totul. S-a spus despre Fabien Barthez că a fost om de bază în naţionala Franţei pentru că era bun prieten cu starul Zinedine Zidane. Părea că mereu te poţi aştepta să greşească în momente decisive, iar pe vremea cînd juca la Manchester United a făcut destul de des erori. Dar dincolo de orice, Barthez a fost un mare campion. A cîştigat absolut to ce putea cîştiga la cel mai înalt nivel şi poate figura fără niciun fel de probleme în topul celor mai buni goalkeeperi din istoria fotbalului.

A început fotbalul mare în 1991, la Toulouse, pe cînd avea 20 ani şi după două sezoane petrecute aici, pleacă la colosul Olympique Marseille, cu care cîştigă în anul 1993, prima Cupă a Campionilor din istoria fotbalului din Hexagon. La numai 22 de ani, Barthez începea să devină un nume la nivel european. A stat la Marsilia 3 ani, inclusiv în sezonul 1994-1995, cînd clubul a jucat în liga secundă fiind retrogradat pentru trucarea unor meciuri.

După ce promovează, pleacă la AS Monaco, unde avea să petreacă cinci ani. În tot acest timp, Barthez cucereşte două titluri de campion naţional (1997 şi 2000) şi ajunge cu monegascii pînă în semifinalele Ligii Campionilor în 1998. Pe lîngă aceste reuşite el se impune şi la naţionala Franţei, alături de care cucereşte titlul mondial în 1998 şi pe cel european în 2000. Forma sa extraordinară i-a atras atenţia lui Sir Alex Ferguson. În a doua jumătate a anului 2000, Fabien Barthez semnează cu Manchester United. După 337 meciuri jucate pentru trei cluburile din Hexagon el ajunge în Premier League, ca înlocuitor pentru Peter Schmeichel. Un prim sezon bun în Anglia se termină cu adjudecare titlului de campion. Apoi lucrurile încep să urmeze o pantă descendentă. Francezul oscilează intervenţiile incredibilie cu gafele de proporţii. Acestea din urmă sînt din păcate, din ce în ce mai numeroase. Aşa că, în ciuda faptului că la finalul lui 2003 se încununează pentru a doua oară campion în Premier League, este pus pe liber de Ferguson. Întîi este împrumutat la Marseille, pentru ca la finalul lui 2004 să fie cumpărat definitiv de clubul la care a avut primele succese în fotbal.

Perioada 2000-2004 a fost oscilantă pentru Barthez şi la nivelul echipei naţionale, cu care nu a reuşit să treacă de faza grupelor Cupei Mondiale din 2002. Apoi, deşi a jucat bine la Euro 2004, apărînd un penalty de-al lui Beckham în meciul cu Anglia, lumea nu mai avea încredere în el. Se considera că trebuia să-i lase locul lui Coupet între buturi. Asta chiar dacă Fabien a jucat cu Marseille finala Cupei UEFA în acelaşi an 2004.

În ciuda contestatarilor, Barthez a rămas titularul postului de portar în naţionala Franţei şi a atins o nouă performanţă în 2006, cînd a devenit vicecampion mondial. De altfel, el este şi deţinătorul recordului de portar cu cele mai multe meciuri fără gol primit la Cupa Mondială: 10, la fel ca şi Peter Shilton. Fără a fi un goalkeeper foarte înalt (1,83 m), el a jucat cu mult succes 87 de meciuri în prima reprezentativă a Hexagonului, dintre care 17 la Cupa Mondială şi 9 la Campionatul European!

În primăvara lui 2006 i s-a încheiat şi contractul cu Marseille, iar portarul şi-a anunţat retragerea. A jucat 223 de partide pentru Marseille, 190 pentru Monaco şi 139 pentru Manchester United, acumulînd un total de peste 665 la cel mai înalt nivel. La 35 de ani părea că pune ghetele în cui, numai că după nici jumătate de an se hotărăşte să revină. Semnează cu FC Nantes, ce era în căutarea unui portar experimentat, după plecarea lui Landreau la PSG, dar nu rezistă aici decît cinci luni, pînă în aprilie 2007, cînd pleacă în urma unei altercaţii cu un fan. Cele 14 meciuri jucate la “canari”, au fost ultimele ale carierei, fiindcă deşi se arătase disponibil să mai joace cel puţin doi ani, nu a găsit niciun club pentru care să semneze.

Înger şi demon adesea, Barthez a fost şi un personaj excentric şi controversat: a refuzat să stea în poartă în momentul în care arbitrul a acordat uşor un penalty, a lovit adversarii fără ca arbitrul să vadă sau prefera să iasă şi să dribleze atacanţii adverşi cînd nu era cazul. Toate acestea l-au îndepărtat puţin de faima unui Kahn, Buffon, Casillas sau Schmeichel, dar titlurile cîştigate vorbesc cel mai mult despre fotbalistul Fabien Barthez.

Mircea DOMINTE

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40