EXPORTURILE CATRE UE AU ATINS O COTA RECORD

Comentariul economic al Agenţiei Informaţionale de Stat Moldpres

Exporturile Republicii Moldova către Uniunea Europeană s-au ridicat la un nivel record, de 67,3 la sută, în primele două luni ale acestui an, în condiţiile în care ponderea ţărilor CSI a coborît sub 20 la sută.

Piaţa europeană devine tot mai deschisă pentru mărfurile din Republica Moldova, în condiţiile în care în anul 2014 Federaţia Rusă şi-a închis aproape complet piaţa pentru unul dintre partenerii săi fideli de altă dată, iar cota acesteia a scăzut la jumătate. Din cauza interdicţiilor impuse, Rusia a coborît pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani pe poziţia a treia printre principalii parteneri comerciali ai Moldovei.

„Scăderea exporturilor per total este cauzată, în mare parte, de reducerea livrărilor către Federaţia Rusă şi Ucraina. Rusia, se pare, că intră în recesiune, şi totodată menţinerea restricţiilor pentru unele categorii de produse originare din Republica Moldova cauzează reducerea exportului către această piaţă. Ucraina este în profundă recesiune economică şi este evident că exportul în această ţară va scădea”, a declarat Alexandru Fală, director de program la Centrul Analitic Independent „Expert Grup”.

Pare să se repete situaţia din 1998-1999, cînd după o criză financiară regională exporturile din Republica Moldova pe piaţa rusă s-au redus de la peste 60 la sută la 30-35 la sută şi nu au mai revenit la nivelul dinaintea crizei.

În această situaţie, producătorii au fost impuşi să se reorienteze spre alte pieţe, iar intrarea în vigoare provizoriu de la 1 septembrie 2014 a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv, le-a oferit o bună şansă, de care nu au întîrziat să profite. Tendinţele de creştere a exporturilor moldoveneşti pe pieţele ţărilor Uniunii Europene se menţin, în pofida crizei care afectează Republica Moldova.

Livrările de produse moldoveneşti pe piaţa europeană au crescut cu 6,7 la sută, în primele două luni ale anului, anunţă Biroul Naţională de Statistică. Exporturile pe piaţa românească au crescut cu 18,4 la sută, către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu 69,5 la sută, iar livrările de mărfuri din Republica Moldova spre Olanda s-au majorat cu 93,3 la sută. Două dintre ţările UE – România şi Italia – au urcat pe primele două poziţii printre partenerii comerciali ai Moldovei, potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS).

Datele BNS mai arată, că în primele două luni ale anului Republica Moldova a exportat în UE mărfuri în valoare de 210 milioane de dolari, ceea ce reprezintă peste două treimi din totalul exporturilor moldoveneşti.

Se confirmă prognozele experţilor care anticipau o creştere a exporturilor spre UE în anul 2015. „Pentru anul 2015, estimăm reducerea exporturilor şi importurilor, cu 5 la sută şi, respectiv, 3 la sută faţă de anul 2014. Cota exporturilor în UE, în totalul exporturilor, va înregistra în continuare creştere. Diversificarea exporturilor va căpăta un trend mai ascendent şi se va realiza nu numai pe direcţiile geografice Vest şi Est”, apreciau acum o lună experţii IDIS „Viitorul”.

Republica Moldova are un potenţial enorm de export, însă ca acesta să fie valorificat, este important ca agenţii economici să cunoască condiţiile de penetrare a pieţei europene, este de părere Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova. Potrivit acestuia, sînt cîteva nivele de reforme pe care mai trebuie să fie realizate în Republica Moldova pentru a se apropia de piaţa Uniunii Europene şi în primul rînd agenţii economici moldoveni trebuie să înţeleagă regulile de comerţ ale Uniunii Europene. Să ridice calitatea produselor la standardele europene. Pentru a reduce din acest handicap în februarie 2015 a fost lansată cea de-a doua etapă a proiectului „Acordul de Liber Schimb cu UE. Consolidarea capacităţii agenţilor economici”.

„Cea mai mare vulnerabilitate a produselor noastre în raport cu cele europene nu este numai calitatea. Avem produse foarte bune şi destul de competitive pe pieţele externe. E adevărat că mai avem de muncit şi la aplicarea standardelor de calitate, însă nu în primul rînd. Mai prost stăm la capitolul ambalare, marcare, prezentare”, menţionează vicepremierul, ministrul Economiei, Stephane Bride.

Cifrele pe primele două luni sînt optimiste, dar ar trebui de luat în considerare şi faptul că în ultimele trei luni ale anului trecut exporturile pe piaţa UE au fost într-o uşoară scădere, deşi per totalul anului s-a înregistrat o creştere de 9,6 la sută. A fost singura piaţă de desfacere care a încheiat anul pe plus.

„Exportul spre UE creşte relativ lent şi compensează doar parţial scăderea livrărilor pe pieţele estice”, mai constată economistul Alexandru Fala.

Statisticile pe două luni confirmă aşteptările privind evoluţia comerţului exterior pe direcţia UE, dar şi prognozele pentru 2015 ale Ministerului Economiei şi experţilor. Exporturile per total s-au diminuat cu 12,7 la sută, iar importurile cu 22 la sută, în primele două luni ale anului 2015. Ministerul Economiei prognozează o scădere în acest an cu 10 la sută a exporturilor şi cu 15 la sută a importurilor.