EXPERTI COREENI AU INSTRUIT AGRICULTORII CUM SA CULTIVE PROFITABIL CEAPA

Un seminar de instruire pentru producătorii de legume din zona de sud a R. Moldova a avut loc recent la Consiliul raional Cahul. Aici experţi din Coreea de Sud le-au prezentat agricultorilor prognoze despre cultivarea cepei şi soluţii pentru a spori recolta la hectar cu cheltuieli minime.

Potrivit experţilor coreeni, cultivarea acestui produs agricol devine rentabilă dacă se reuşeşte ca producţia să depăşească 50 de tone per hectar, soiurile de ceapă din Coreea de Sud ajungînd la 100 t/ha. Astfel, cînd se obţine o producţie mare, ceapa poate fi comercializată imediat după recoltare la un preţ destul de scăzut. Iar în cazul în care producătorul dispune de spaţii pentru depozitare, specialiştii coreeni recomandă păstrarea şi valorificarea bulbilor cîteva luni, fapt ce majorează preţul de comercializare al cepei de 2-3 ori.

Soluţiile propuse de experţii din Coreea de Sud pentru sporirea eficienţei economice a culturii cepei sînt folosirea exclusiv a terenurilor irigabile, creşterea ponderii acestei culturi prin semănare direct în cîmp, utilizarea celor mai performante soiuri, hibrizi ş.a.

În opinia şefului Direcţiei agricultură şi alimentaţie Cahul, Sergiu Munteanu, folosirea seminţelor coreene de ceapă de către agricultorii din regiunea de sud a ţării ar fi binevenită, deoarece poate asigura o producţie rentabilă.

Sursa: Moldpres

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31