EXPERIENŢA EUROPEANĂ, DE LA PROFESOR LA STUDENT

Profesori universitari şi doctori conferenţiari de la universităţi din Moldova şi România s-au întrunit luni, 10 noiembrie, în cadrul unei conferinţe în care au discutat despre dificultăţile parcursului european, dar şi despre avantajele integrării. La eveniment au participat şi studenţii Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, unde a şi avut loc conferinţa. Doru Tompea, rectorul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, care este unul dintre organizatori, a declarat că această conferinţă reprezintă o manifestare ştiinţifică în cadrul căreia studenţii vor audia profesionişti, experţi în relaţiile internaţionale, care au studiat spaţiul şi parcursul european. Conferinţa face parte dintr-o serie de evenimente dedicate acestui subiect, cu genericul: „Moldova pro-europeană”, la care la fel vor participa şi studenţii şi aceasta pentru că, potrivit organizatorilor, tinerii sînt cei care vor desăvîrşi acest parcurs european. Seria de conferinţe şi dezbateri „Moldova pro-europeană” este organizată de către Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, în parteneriat cu European Forum for Public Diplomacy (Bucureşti), Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” (Cluj-Napoca), Asociaţia pentru Dialog Intercultural şi Studii Istorice Intermarium (Constanţa), Asociaţia Română de Istorie Socială (Bucureşti), Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI), Centrul de Dezvoltare Socială (CDS).

Sursa: IPN

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:42
03.05.26 - 12:46
07.05.26 - 00:02
02.05.26 - 02:01
01.05.26 - 11:40
07.05.26 - 17:09
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:42
04.05.26 - 21:28
08.05.26 - 00:22
08.05.26 - 00:23
05.05.26 - 11:49
01.05.26 - 11:44
02.05.26 - 01:59