EXERCITIILE NAVALE ALE NATO IN MAREA NEAGRA AU INCEPUT CU INTIRZIERE

Forţe navale din România, Bulgaria şi Turcia s-au alăturat marţi celor din alte patru state membre ale Alianţei Nord-Atlantice în cadrul unui exerciţiu militar al NATO început marţi în Marea Neagră. Din forţa navală de reacţie rapidă participantă la aplicaţiile din Marea Neagră mai fac parte crucişătorul american USS Vicksburg şi nave din Canada, Germania, Italia. NATO desfăşoară o serie de exerciţii în Europa de Est pentru a reasigura statele aliate din zonă, îngrijorate de intenţiile Rusiei în contextul crizei din estul Ucrainei. Aplicaţiile militare din Marea Neagră vor include simulări de acţiuni militare antiaeriene şi antisubmarine, precum şi de atacuri realizate cu mici ambarcaţiuni, potrivit unui purtător de cuvînt al Marinei militare bulgare. Săptămîna trecută, Ministerul Apărării rus a declarat că forţele sale au început un amplu exerciţiu militar în sudul Rusiei şi în teritoriile disputate la graniţele ţării, printre care regiunea Crimeea. Relaţiile dintre Occident şi Rusia sînt la cel mai redus nivel după încheierea războiului rece. Kievul şi ţările occidentale acuză Moscova de coordonarea acţiunilor separatiştilor din estul Ucrainei şi chiar de trimiterea de trupe şi arme proprii în zonă, în timp ce Rusia neagă acuzaţiile. Cîndva aliată a fostei Uniuni Sovietice, Bulgaria a aderat la Alianţa Nord-Atlantică în 2004 şi este una din cele şase state (alături de Polonia, România, Estonia, Letonia şi Lituania) care vor găzdui centre de comandă ale NATO, create ca răspuns la criza din estul Ucrainei.

Sursa: Agerpres

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:37