EUROFOTBAL

Sheriff a primit medaliile de campioni

Sheriff şi Veris au remizat nedecis, scor 0-0, în cel mai tare meci al etapei a 31-a din Divizia Naţională. Tiraspolenii au primit la final o Cupă şi medaliile de aur pentru cel de-al 13-lea titlu din istoria echipei, transmite IPN. Distincţiile au fost oferite de către preşedintele FMF, Pavel Cebanu şi directorul competiţiei, Petru Soltanici. Sheriff a fost mai aproape de victorie, dar a ratat un penalty în prima repriză. Brazilianul Cadu nu l-a putut învinge pe Artiom Gaiduchevici. „Sîntem dezamăgiţi că nu am cîştigat, deoarece în orice meci vrem să ne impunem. Chiar dacă sîntem deja campioni, vom juca doar la victorie în meciul următor cu Dacia”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul Sheriffului, Veaceslav Rusnac. „În acest joc am demonstrat că merităm să fim printre lideri. Felicit Sherifful cu titlul de campioană”, a spus tehnicianul echipei Veris, Lilian Popescu. În celelalte meciuri ale etapei a 31-a s-au consemnat rezultatele: Zimbru - Academia 1-0, Olimpia - Speranţa 3-2, FC Tiraspol - Dacia 0-0 şi Dinamo-Auto - FC Costuleni 2-1.

Nebunia continuă în Primera Division

Duminică seara, niciuna dintre primele trei clasate în campionatul Spaniei, Atletico Madrid, Barcelona şi Real Madrid, nu a reuşit să cîştige în etapa a 37-a, penultima din actuala ediţie. Acest lucru s-a întîmplat pentru a doua rundă la rînd, în condiţiile în care adversarele acestor trei granzi au fost ori echipe fără niciun obiectiv, ori formaţii aflate în lupta pentru supravieţuire. Real Madrid a fost învinsă cu scorul de 2-0 pe terenul formăţiei Celta Vigo şi a ieşit practic din ecuaţia pentru titlul de campioană. Echipa lui Carlo Ancelotti se află acum la cinci puncte distanţă de lidera Atletico. Fără Ronaldo, accidentat, Banezema şi Bale, probabil menajaţi de antrenor, Real nu a reuşit să înscrie niciun gol, în condiţiile în care compartimentul ei de atac a fost format din Isco, Casemiro şi Álvaro Morata. Singurele goluri ale meciului de pe "Estadio de Balaidos" au fost marcate de Charles, în minutele 43 şi 63. Între timp, FC Barcelona, cu toate starurile pe teren, pentru că titlul e singurul trofeu pe care şi-l mai pot adjudeca băieţii lui Tata Martino, a remizat, scor 0-0, pe terenul echipei Elche. Atletico Madrid, lidera campionatului, a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu Malaga. După o prima repriză fără goluri, oaspeţii au deschis scorul prin Samu García, în minutul 65, iar jucătorii antrenaţi de Diego Simeone au restabilit egalitatea prin Toby Alderweireld în minutul 74. Finala campionatului, adică disputa dintre Atletico şi Barcelona se va juca pe "Nou Camp".

Juve a mai dat o palmă Romei

Juventus Torino, recent cîştigătoare a titlului de campioană a Italiei, a "comis" duminică seară o nouă aroganţă la adresa rivalei Roma, ai cărei fani acuză de ceva vreme ajutorul pe care torinezii l-ar fi primit de la arbitri în acest sezon. Echipa antrenată de Antonio Conte s-a impus, cu 1-0, chiar pe Stadio Olimpico, în etapa a 37-a din Serie A. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 90 de un fost jucător al Romei, Pablo Osvaldo. Cu această victorie, Juve a ajuns aproape de bariera de 100 de puncte în campionat. Torinezii au acum 99 de puncte şi încă un meci de jucat. Diferenţa dintre Juve şi Roma este acum de 14 puncte.

Anglia: Manchester City a cîştigat titlul

Manchester City a cîştigat campionatul Angliei, după ce s-a impus, duminică, pe teren propriu, în ultima etapă a sezonului, cu scorul de 2-0, în faţa echipei West Ham. La meciul contînd pentru etapa a XXXVIII-a, golurile au fost marcate de Nasri '39 şi Kompany '49. La finalul partidei, suporterii au invadat terenul, ei bucurîndu-se alături de fotbalişti. Echipa din Manchester a încheiat campionatul cu un total de 86 de puncte, în timp ce a doua clasată, Liverpool, a acumulat 84 de puncte. Acesta este al patrulea titlu naţional pentru Manchester City, după cele din 1937, 1968 şi 2012.

Portarul echipei Manchester City, Joe Hart, le-a mulţumit celorlalţi doi goalkeeperi din lotul campioanei Angliei, Costel Pantilimon şi Richard Wright, pentru susţinerea pe care i-au arătat-o în sezonul încheiat duminică, precizînd că românul şi englezul au avut un rol major în cîştigarea titlului. "A fost un an mare pentru mine, un an palpitant. Cred că a arătat de ce echipă este nevoie pentru a cîştiga Premier League. (...) Aveam probleme, iar Costel a intrat şi a avut prestaţii extraordinare, iar apoi a continuat să mă susţină. La fel şi Richard Wright. Le mulţumesc din suflet pentru ce au făcut în acest sezon, au avut un rol major în cîştigarea titlului', a spus Hart pentru Sky Sports.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40